Politica

Nicu Spiridon, convins că Frâncu va trage sfori pentru schimbarea prefectului

Anuţa Handolescu este primul prefect al judeţului care n-a experimentat activitatea de cârcă, adică să care săptămânal şefilor de la Bucureşti maşini sau măcar plase cu plocoane. Din acest motiv, dar mai ales din cauză că democraţii, foştii săi colegi, nu se mai află la Putere alături de liberali, PNL are un gând de seară să o mute în alt judeţ, unde alianţa chiar mai funcţionează, şi nu doar declarativ. Acest scenariu este, după părerea fostului deputat PSD Nicu Spiridon, cel mai plauzibil în acest moment. Directorul general de la „Bere Alutus” se exprimă convins că, la cât de bine îl cunoaşte pe Emilian Frâncu, acesta din urmă nu se va lăsa până când PNL va obţine funcţia de prefect pentru unul dintre colegii sau apropiaţii săi.

„Nimeni nu este numit prefect pe viaţă. Anuţa Handolescu poate fi mutată în alt judeţ, ori PNL poate spune că anumiţi prefecţi nu pot aplica programul de guvernare al Cabinetului Tăriceanu II… şi să-i promoveze, între ghilimele fie spus. Indiferent ce lege protejează prefectul, înalţii funcţionari publici, sunt convins că premierul poate oricând să îşi aleagă un alt reprezentant al Guvernului în teritoriu. Dacă nu mă înşel, mai există şi o altă cale, specificată în Legea prefectului, care spune că un reprezentant al Guvernului în teritoriu poate sta pe tuşă şi să primească 75 la sută din salariu”, apreciază Nicu Spiridon. Viceliderul social-democrat mai spune că PNL ar putea scoate în curând din sertare câteva dosare interesante despre afacerile gri ale PD-iştilor. „Mulţi dintre pedişti sunt băgaţi în consilii de administraţie la societăţi ale statului şi au făcut afaceri grele, pe care acum PNL sunt sigur că le va sancţiona. Democraţii îşi fac şi ei, pe de altă parte, diverse planuri. S-ar putea să nu le iasă nici unul aşa cum îşi doresc. Dacă vom avea anticipate în septembrie, mai e destul timp ca Băsescu să mai scadă în sondaje, iar dacă va fi susţinut numai de PD, s-ar putea să aibă surpriza să nu mai iasă. Dacă iese totuşi preşedinte, să nu uităm că pierde doi ani din acest mandat, dar eu sunt convins că se va alege şi cu a doua suspendare. Şi nu va mai avea dreptul să participe la alegeri. Se va întoarce în PD, unde va mai ţine steagul sus o scurtă vreme. Probabil că, după aceea, va avea o soartă mai dură decât cea a lui Adrian Năstase… Şi în acest moment, democraţii continuă să lovească PNL-ul, mai nou pe ideea aceasta că Guvernul Tăriceanu II este unul nelegitim, care nu respectă voinţa electoratului. Gogoşi! Păi, să ne fie cu iertare, voinţa electoratului nu a fost respectată în 2004, când PSD a câştigat alegerile, dar Alianţa Dreptate şi Adevăr a pus prim ministru. Dacă în 2004, PSD şi-ar fi continuat guvernarea, eu cred că nu ar mai fi existat atâtea lupte pe scena politică, singuri care ar fi fost cooptaţi fiind conservatorii şi UDMR-iştii. În condiţiile în care Traian Băsescu ar fi fost preşedinte, cu siguranţă că PSD s-ar fi străduit să nu facă greşeli, iar şeful statului nu s-ar mai fi comportat cum am văzut în ultimii doi ani. Ar fi respectat Constituţia, iar PSD n-ar fi călcat strâmb, fiind supravegheat de preşedintele ţării”, a mai adăugat fostul parlamentar.  
Eduard DULĂCIOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button