Gutău lasă Parcomat fără undiţă
• primarul a limitat la 5 numărul străzilor de pe care Parcomat poate ridica maşinile parcate iegal pe domeniul public
Războiul dintre primarul Mircia Gutău şi societate concesionară a serviciului public de ridicări auto, SC Parcomat SRL, este departe de a fi închis. După ce a decis să rezilieze contractul cu această societate, invocând în acest sens o serie de nerespectări ale contractului, primarul Mircia Gutău s-a văzut în situaţia în care Primăria Râmnicului a fost acţionată în instanţă de patronii Parcomat. Astfel, Mircia Gutău a emis dipoziţia nr.3516 prin care, începând cu data de 16 aprilie, Parcomat nu mai are voie să ridice autoturismele parcate ilegal decât de pe 5 străzi din municipiu.
În contractul iniţial figurau 24 de străzi pe care firma avea voie să acţioneze. Cele 5 străzi sunt Calea lui Traian, Tudor Vladimirescu, Dacia, Pandurilor şi Ştirbei Vodă, însă doar pe anumite porţiuni. Primarul a criticat din nou modul în care Parcomat înţelege să-şi facă treaba. Primarul a catalogat comportamentul unor angajaţi ai firmei ca fiind unul necivilizat, jignitor la adresa cetăţenilor care vin să-şi recupereze maşinile ridicate. În plus, edilul a etichetat drept abuzivă majorarea tarifelor practicate de societate, de la 70 la 150 lei, pentru fiecare maşină ridicată. „Pentru orice încălcare a legii vor răspune în faţa instanţei”, a spus Gutău în cadrul une conferinţe de presă. Primarul îi sfătuieşte pe cetăţeniă care au probleme cu Parcomat să formuleze plângeri penale.
Octavian HERŢA