Liga V

ALX Mateesti si-a primit cadoul de sarbatori în ultima etapa

ALX Mateeşti şi-a primit cadoul de sărbători în ultima etapă

În seria a IV-a de la „Onoare” partida dintre Ştiinţa Grădiştea şi ALX Mateeşti a reprezentat derby-ul ultimei runde din acest an. S-au întâlnit ocupanta locului 3 cu formaţia aflată pe prima poziţie în clasament şi prin prisma acestui fapt miza jocului era importantă pentru ambele grupări. Iar pentru ALX Mateeşti cu atât mai mult cu cât oficialii acestei formaţii pregătiseră o surpriză pentru jucători. După finalul meciului, indiferent de deznodământul partidei cu Grădiştea, Cristi Deaconescu, antrenorul şi delegatul celor din Mateeşti, sufletul acestei echipe, ajutat de primarul Nicolae Stănişor organizaseră la hanul „Ţărăncuţa” situat pe raza comunei, banchetul de sfârşit de an. Jucătorii Ştiinţei Grădiştea nu au avut forţa necesară pentru a strica sărbătoarea liderului. S-au comportat bine doar până la pauză. În prima repriză au avut chiar şansa de a deschide scorul, însă norocul le-a surâs oaspeţilor. Mingea s-a încăpăţânat să nu intre în plasă. În aceeaşi fază jucătorilor echipei gazdă li s-a opus în trei rânduri bara porţii adverse. Apoi, în partea secundă a jocului nu prea au mai contat. Oaspeţii au marcat încă din debutul celei de-a doua părţi, majorându-şi apoi avantajul la 2-0, rezultat ce s-a menţinut până la final, chiar dacă timp de vreo 30 de minute au jucat şi în inferioritate numerică. Victoria obţinută pe terenul celor de la Grădiştea, coroborată cu celelalte rezultate, a făcut ca ALX Mateeşti să fie campioană de toamnă în seria a IV-a a acestui eşalon. Prin prisma acestui lucru, primarul Stănişor şi antrenorul Deaconescu îşi pot continua liniştiţi până la primăvară planurile legate de o eventuală promovare în Liga a IV-a. Iar acest lucru depinde doar de rezultatele din retur pentru că, în rest, sunt pregătiţi de a accede într-un eşalon superior. Primarul a promis că-i va sprijini în această încercare, iar ca primă dovadă că se va întâmpla acest lucru stau lucrările de modernizare ce se află în curs de derulare la baza sportivă din Mateeşti. 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button