Liga II

„Municipalii” merg la victorie

Building Vânju Mare – CSM Rm. Vâlcea

 

„Municipalii” merg la victorie

 

Dacă în Cupa României, jucătorii de la CSM Rm. Vâlcea au avut o prestaţie foarte bună şi-au avansat în turul următor al competiţiei, în Liga Secundă lucrurile nu sunt deloc atât de „roze”. Aflată la „minus 3” în clasamentul „adevărului”, echipa vâlceană pleacă la drum spre Drobeta Tr. Severin, localitatea unde va avea loc meciul cu Building Vânju Mare, cu scopul declarat de a se întoarce acasă cu toate cele trei puncte puse în joc. Este opinia tuturor iubitorilor de fotbal din Vâlcea că Building Vânju Mare nu reprezintă o echipă de speriat, iar dacă şi aici CSM-ul va fi înfrântă este clar că „ghinionul şi-a făcut casă” în Zăvoi. Premize pentru o victorie în faţa celor din Vânju Mare sunt suficiente, iar la acest capitol amintim doar victoria de moral de marţi, cu FC Oltchim, şi valoarea scăzută a echipei pe care Savu şi colegii săi o vor înfrunta. „Mergem să câştigăm meciul cu Building Vânju Mare. Chiar dacă avem unele mici probleme de efectiv, ne putem întoarce la Vâlcea cu un succes. Sperăm să nu mai avem ghinionul pe care l-am avut la Târgovişte şi Lugoj, să înscriem şi să ne apropiem victoria”, spune antrenorul principal al CSM-ului, Costel Pană.

Este de văzut dacă tehnicienii grupării din Zăvoi vor începe meciul de sâmbătă cu aceiaşi jucători pe care i-au trimis în teren şi marţi, în Cupa României.în acest caz, „unsprezecele” de start ar putea arăta astfel: Pampea – M. Dumitru, Georgescu, Cumpănaşu, L. Popa – Stanca, Savu, Kalvin, Murineanu – Budean, Moţ.

 

Încă un arbitru din Bucureşti

 

Partida Building Vânju Mare – CSM Rm. Vâlcea se va juca sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 11.00, la Drobeta Tr. Severin, şi va fi condusă de o brigadă de arbitri din Bucureşti care-l va avea la centru pe Viorel Sandu, acesta urmând a fi ajutat la cele două linii de asistenţii Dan Roşu şi Vasile Marinescu. În postura de rezervă se va afla Cristian Vâlceanu (Tr. Severin), iar observatorul va sosi tot din Capitală, fiind vorba de George Bădescu. Să sperăm că arbitrul Viorel Sandu nu ne va fi la fel de potrivnic echipei vâlcene, precum a fost Adrian Stănescu, cel care-a furat grav CSM-ul la Târgovişte.

 

Ciortan şi Cercel, pe lista indisponibililor

 

Doi dintre jucătorii care-au bifat toate cele patru partide de până acum din campionat, fundaşul Cercel şi atacantul Ciortan, au acuzat unele probleme medicale după jocul cu FC Caracal şi n-au putut fi utilizaţi cu FC Oltchim, în Cupa României. „Situaţia lor este incertă în continuare. Este foarte posibil ca amândoi să absenteze în meciul de sâmbătă, cu Vânju Mare”, spune antrenorul Costel Pană.

 

Melcea nu joacă

 

Deşi s-a spus că Melcea va absenta doar în primele patru etape ale sezonului, iată că revenirea sa pe teren se amână. Mai mult ca sigur, tânărul mijlocaş cu apetit ofensiv nu va juca nici în meciul cu Building Vânju Mare. Se încearcă recuperarea sa până la partida de săptămâna viitoare, cu FC Bihor, din Zăvoi.

 

A revenit Stanca

 

Unul dintre jucătorii pe care Costel Pană nu a putut conta în debutul campionatului, Dumitru Stanca, este din nou apt de joc. După excelenta prestaţie din partida cu FC Oltchim, Stanca va fi iarăşi unul dintre cei în care tehnicienii vâlceni îşi pun mari speranţe şi la jocul de sâmbătă, cu Vânju Mare.

 

Lepădatu nu are drept de joc

 

După ce a fost eliminat în meciul cu FC Caracal, mijlocaşul Victor Lepădatu şi-a ispăşit marţi, cu FC Oltchim, o etapă de suspendare dintre cele două pe care le-a primit. Titular sâmbăta trecută, Lepădatu nu va face deplasarea cu echipa, iar antrenorii Costel Pană şi Mitică Teleşpan nu pot să apeleze la serviciile sale nici în partida de la finele acestei săptămâni, cu Building Vânju Mare.

 

Punctaj maxim cu Building şi FC Bihor

 

„Ne dorim să luăm şase puncte în următoarele două etape, în deplasare la Vânju Mare şi acasă cu FC Bihor”, a susţinut Pană înainte de plecarea spre Drobeta Tr. Severin. „Va fi greu în deplasare, dar dacă vom învinge sunt sigur că băieţii se vor descătuşa psihic şi vor izbuti să bată şi FC Bihor în etapa următoare. Orădenii nu mai sunt deloc o trupă de temut, aşa cum au fost în sezonul trecut, când au ajuns la barajul de promovare în Divizia A”, a conchis antrenorul principal al CSM-ului.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button