Liga IV

Divizionarele D îsi aleg ziua si ora când vor sa joace

Premieră în fotbalul vâlcean

Divizionarele D îşi aleg ziua şi ora când vor să joace

După noile regulamente fotbalistice, echipele îşi pot alege ziua şi ora în care vor să-şi dispute meciurile de campionat din week-end. Astfel, vineri după-amiaza sau sâmbăta şi duminica toată ziua se poate alege ora, rezonabilă desigur, la care să se programeze meciul pe care o echipă îl dispută pe teren propriu. Ca urmare a acestui fapt, Electra Rm. Vâlcea a solicitat ca toate meciurile să şi le dispute sâmbăta de la ora 17.00, iar Unirea Tomşani duminica de la ora 11.00. Totodată mai există intenţia echipelor Minerul Costeşti şi FC Govora de a evolua duminica de la ora 14.00, însă până în acest moment nu s-a comunicat nimic oficial din partea acestor două cluburi. Echipele din Divizia Onoare nu au avut, deocamdată, solicitări în acest sens.

Echipe noi la ultimul eşalon

Poate este doar o simplă coincidenţă, însă după demisia fostei conduceri a AJF Vâlcea pe adresa acestei instituţii au apărut imediat solicitări din partea echipelor Rapid Ursus Stoeneşti şi FC Voiceşti de a reveni în fotbalul judeţean. Totodată binecunoscutul Dobrin Ionescu a decis să-şi re-înfiinţeze propriul club, Viitorul Frânceşti, care să activeze, normal, în Divizia Onoare. Data de vineri, 1 septembrie, ora 10.00, este ultima în care se mai primesc înscrieri în fotbalul judeţean. Aşa cum era de aşteptat, localităţile Dănicei, Titeşti şi Vlădeşti nu au înfiinţat echipe de fotbal, informaţiile aruncate pe piaţă până acum fiind doar fumigene ale celor care au dorit să-şi facă imagine în media vâlceană. De la Comisia de Competiţii a AJF Vâlcea am aflat că luni se va face împărţirea pe serii a echipelor din Divizia Onoare şi tragerea la sorţi pentru stabilierea meciurilor. Chiar dacă ideea lui Pintilie de a se reveni la trei serii a fost considerată foarte bună, deocamdată nu poate fi pusă în practică, aşa că vor fi patru serii la Divizia Onoare. În ediţia noastră de marţi vom reveni cu componenţa celor patru serii şi cu programul primelor două etape din Divizia Onoare (Liga a V-a)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button