„Avem nevoie de o noua generatie politica!”
Bogdan Pistol, preşedintele TNL Vâlcea:
„Avem nevoie de o nouă generaţie politică!”
Tinerii liberali speră că a sosit momentul limpezirii politicii româneşti de mocirla comunistă prin aflarea adevărului, fiecare pas în acest demers fiind benefic. Ei sunt de părere că societatea românească nu poate face însă o reală judecată de valoare asupra foştilor informatori ai Securităţii – doar instrumente ale aparatului comunisto-securist – înainte de a judeca beneficiarii acestui aparat al terorii: securiştii şi activiştii comunişti. „Conducători ai PCR – planificatori ai spălării de creier din epoca de aur – precum Ion Iliescu, şi ofiţeri ai poliţiei politice – terorişti pe timp împotriva cetăţeanului – precum Ilie Merce, care au profitat şi beneficiat de genocidul împotriva poporului român din anii comunismului nu se califică să elaboreze legi într-o democraţie europeană! Nu putem visa la curăţenie şi transparenţă în politica românească cu astfel de relicve”, acuză Bogdan Pistol, liderul TNL Vâlcea, făcând totodată un apel către decidenţii politici, către deputaţii României, să aducă pe ordinea de zi proiectul de Lege a Lustraţiei, să supună în regim de urgenţă pentru analiza şi votul plenului Camerei Deputaţilor acest proiect de lege. „Oricare reprezentant al alegătorului român poate decide liber, în funcţie de conştiinţa proprie şi analiza de partid, dacă este bine sau nu să menţinem securiştii şi activiştii comunişti în funcţii de demnitate publică”, mai precizează Pistol, convins în acelaşi timp că, pentru fiecare ales al românilor, este „o datorie de conştiinţă politică” şi „o măsură de responsabilitate publică” să se pronunţe pe acest subiect de interes pentru cetăţean şi de mare actualitate pe agenda publică. TNL salută propunerea privind publicarea listei ofiţerilor Securităţii şi consideră acest demers ca unul necesar şi urgent pentru spaţiul public românesc. Reamintim că Tineretul Liberal European (LYMEC) a adoptat, încă din aprilie 2006, o rezoluţie de condamnare a comunismului, la propunerea Cluburilor Studenţeşti Liberale. Acest demers trebuie să fie asumat şi de România, drept pentru care TNL Vâlcea sprijină Legea Lustraţiei. Într-adevăr, nu putem vorbi despre alegeri cu adevărat democratice fără adevăr şi transparenţă, fără o NOUĂ GENERAŢIE POLITICĂ!