Zvonuri (ne)bune de luat în seama
Zvonuri (ne)bune de luat în seamă
* numirea lui Neacşu ca succesor la conducerea AJF Vâlcea i-a nemulţumit pe mulţi dintre cei care sperau ca Pintilie să fie alesul fostului şef, mai ales că „talibanul” a încetat criticile în ultimele şase luni şi a fost alături de demisionar.
* profitând de faptul că Adunarea Generală a avut loc ilegal, cei care ţin cu dinţii de funcţii, deşi ameninţă cu demisia, ar putea face o sesizare la Federaţie Română de Fotbal pentru ca la intervenţia oamenilor trimişi de „Naşu” delegaţii de echipe din Vâlcea să voteze aşa cum vrea fosta conducere.
* Preşedintele a demisionat de la AJF. Să fie vorba de un dribling subtil sau tânărul ex-preşedinte chiar s-a săturat de scandaluri şi râcă! Mare e mirarea dacă el nu va continua să conducă din umbră AJF-ul, iar înlocuitorul său ar fi doar de faţadă acolo!
* Solidaritatea conducerii AJF nu pare a fi chiar aşa puternică. Din echipa tânără de la conducerea fotbalului judeţean, unii din cei aduşi de preşedintele demisionar ar putea fi convinşi să rămână în funcţii, deşi normal ar fi ca şi ei să renunţe la treburile din cadrul AJF!
* După ce a fost împărţit programul turului Ligii a IV-a, toată lumea a observat că vreo câteva echipe se întâlneau de mai multe ori prin campionat, iar altele deloc. Adi Blăjan, a venit, a cules pas cu pas toate fiţuicile, iar apoi le-a oferit pe tavă delegaţilor altele corecte! Măi să fie, cică a fost vorba la mijloc de o greşeală de culegere. Da’ de unde, Berger-ul lui „Zăpadă” era de vină, cică ar fi fost stricat! Avea şi el mândria lui…