CaleidoscopDiverse

Când revine Liga 2 – eșalonul secund al fotbalului românesc?

Liga a 2-a din România se pregătește să aniverseze 9 decenii de la înființare. Prima ediție a avut loc în anul 1934. Stagiunea 2023/2024 va începe pe data de 5 august, atunci când este programată prima etapă. Orele de disputare nu sunt disponibile, fiind posibil să apară destul de multe modificări. Partidele din Liga a 2-a vor putea fi urmărite în direct și în următorul sezon, pe canalele Digi Sport.

FC Brașov, un semn de întrebare înainte de startul stagiunii

Deși mai este mai puțin de o lună până la startul noului sezon, una dintre formațiile implicate nu este încă sigură de locul său. FC Brașov nu a primit certificare pentru Liga a 2-a din partea FRF și a făcut recurs la TAS. Verdictul nu a venit încă, iar Progresul Spartac așteaptă cu sufletul la gură decizia finală.

Din partea Superligii au venit în eșalonul secund FC Argeș, Chindia Târgoviște și CS Mioveni. Steaua București, Gloria Buzău și Unirea Dej vor încerca din nou să ajungă în play-off-ul Ligii a 2-a, la fel ca anul trecut. În ceea ce privește formațiile promovate din Liga a 3-a, vorbim despre Ceahlăul Piatra Neamț, CS Tunari, CSM Alexandria, CSM Reșița și Corvinul Hunedoara.

Douăzeci de formații vor lua startul pe data de 5 august, programul complet al primei etape fiind următorul:

  • Miercurea Ciuc vs Concordia Chiajna
  • FC Brașov / Progresul Spartac vs CSC Dumbrăviţa
  • Corvinul Hunedoara vs Ceahlăul Piatra Neamţ
  • CSM Reşiţa vs Unirea Slobozia
  • Viitorul Pandurii Târgu Jiu vs FC Argeş
  • CS Mioveni vs Gloria Buzău
  • CS Tunari vs CSM Slatina
  • Chindia Târgovişte vs Steaua București
  • Metaloglobus București vs CS Şelimbăr
  • Unirea Dej vs CSM Alexandria

Prima fază a competiție va conține un sezon regular, urmând ca apoi echipele să fie repartizate în play-off și play-out. Față de sezonul precedent, barajul de menținere în liga a 2-a și retrogradare în liga a 3-a între formațiile ce se clasează pe locul 5 în grupele de play-out nu va mai exista. Această decizie a fost luată deoarece din următorul sezon, Liga 2 va conține 22 de echipe.

Steaua București, încă un sezon în eșalonul secund

Deși sezonul trecut a încheiat pe locul secund în clasament – la 8 puncte în spatele celor de la Politehnica Iași – cei de la CSA Steaua București au rămas în eșalonul secund. În locul Stelei a promovat direct Oțelul Galați, în timp ce Dinamo București și Gloria Buzău au mers la baraj.

În luna aprilie, colonelul de justiție al Clubului Sportiv al Armatei Steaua București anunța că problema dreptului de promovare în Superliga are o rezolvare:

„E un demers pe care eu l-am făcut de anul trecut, înainte de aniversarea CSA. Nu am înțeles de ce s-a tras atât de timp. Toată lumea își dă cu părerea, e o situație confuză. Trebuia încă de anul trecut să dea drumul acestui demers. Cred că în 2-3 săptămâni ar trebui să fie rezolvată problema. E timp suficient, dacă se vrea, se poate face. Dacă nu, nu se face nimic. Eu o consider o problema națională și cred că și dvs. E un caz foarte mediatizat. Cred că trebuie rezolvat, să nu mai tragem de timp, nu face bine nimănui chestia asta”

Lucrurile nu au mers însă așa cum se așteptau suporterii, astfel că CSA Steaua va porni din nou la drum în Liga a 2-a. Gruparea din capitala a pierdut o serie de jucători importanți (Adrian Popa, Cristian Balgiu, Ștefan Pacionel sau Atanas Trică) astfel că nu mai este printre primele favorite la pariuri Liga 2.

FC Argeș vs CS Mioveni, cel mai important derby din Liga a 2-a

Dinamo București a reușit să promoveze în Superliga, astfel că singurul derby important din eșalonul secund a rămas cel dintre FC Argeș și CS Mioveni. Ambele au retrogradat în stagiunea ce tocmai s-a încheiat și ambele au drept obiectiv promovarea.

Prima înfruntare între alb-violeți și galben-verzi este programată în runda secundă. Meciul în care FC Argeș va fi considerată formația gazdă urmează să aibă loc pe data de 12 august 2023, ora provizorie fiind stabilită la 11:00.

Articole Similare

Back to top button