Politica

„2007 – un an de cutremure şi răscoale”

Nostradamusul pesedist anticipează

După ce se părea că am scăpat de tot felul de personalităţi autohtone care se lăudau că ştiu tot ce mişcă-n judeţul ăsta, râul, ramul, iată că am dat şi peste un politician care se crede Nostradamus. Este pesedist, mason, fireşte, deputat, bun la sfat, şi la iernat, dar cel mai important, are mai multe şanse decât orice alt pesedist să câştige funcţia de primar al Râmnicului. Se numeşte, cum bine aţi intuit, Aurel Vlădoiu.

Prin comunicatul de presă pe care ni l-a transmis zilele trecute, ni se aduce aminte că tocmai s-au împlinit 30 de ani de la cutremurul devastator din 4 martie 1977, care a răpus 1570 vieţi omeneşti. Tot zilele acestea, se împlinesc 100 de ani de la Răscoala din 1907 în care au pierit peste 11.000 de năpăstuiţi cărora  foamea le-a anihilat frica de gloanţe.

În consecinţă, Aurel Vlădoiu vede anul 2007 ca pe unul în care se cuvine să medităm asupra celor  două triste evenimente, să tragem concluzii şi să luăm decizii, mai ales că în prezent „România se confruntă cu probleme mai mari decât cele de dinainte de Răscoală  sau cele de după cutremur, iar instituţiile abilitate şi plătite să le rezolve sunt practic paralizate de lupta dintre palatele Cotroceni şi Victoria în care, inevitabil, s-a lăsat antrenat şi Parlamentul. Din punct de vedere al infrastructurii, România este cea mai primitivă ţară din Uniunea Europeană. Doar 3-5% dintre locuitorii din mediul rural beneficiază de canalizare şi doar 10% sunt racordaţi la reţeaua de apă potabilă. Uniunea Europeană alocă 3 miliarde de Euro pe an, până în 2013, pentru modernizarea infrastructurii dar naţiunea, preocupată de soarta războiului dintre cele două palate, uită că aceşti bani pot fi obţinuţi doar prin proiecte. Agricultura, altădată forţă motrice  a economiei, a devenit o frână a acesteia. Aproape jumătate din forţa de muncă activă a ţării şi-a găsit în agricultură nu locul de muncă ci refugiul pentru subzistenţă. Exportăm, precum ţările subdezvoltate, animale vii, piei, lână şi ceva grâu şi floarea soarelui. Produsele agricole importate se ridică la valori mult mai mari, chiar dacă este vorba, uneori, despre usturoi, leuştean, praz, fructe etc. Cel puţin la fel de grav este faptul că am ajuns să exportăm grâul cu 150 Euro/tona şi să-l importăm cu 210 Euro/tona,  sau  chiar mai mult. Deşi procentul forţei de muncă ocupată în agricultură este cel mai ridicat  din Uniunea Europeană, 5 milioane hectare de teren agricol au fost lăsate de izbelişte pentru că, deşi agricultura României are nevoie de utilaje, fabricile de maşini agricole nu au comenzi iar muncitorii sunt concediaţi”. Aurel Vlădoiu anticipează că, în condiţiile în care aleşii neamului nu vor găsi rapid calea prin care „să ne debarasăm de vrajba ce ne-a cuprins”, românii nu îi vor mai răbda, iar „2007 va fi un an al cutremurelor şi al răscoalelor”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button