Fără categorieLiga V

Succes important pentru AS 2009 Popeşti

După victoria categorică obţinută pe teren propriu în faţa formaţiei ALX Port Vale Mateeşti, în runda inaugurală a sezonului, formaţia antrenată de Cătălin Sima, AS 2009 Popeşti, a reuşit un nou succes important. De această dată a învins în deplasare o echipă de care se temea cu adevărat, pe Luceafărul Pesceana. Fosta divizionară D a cam băgat spaima în grupările de Liga a V-a, fie ele din seria a II-a sau a IV-a, din care acum face parte. Echipele de judeţ se tem de Luceafărul atât pentru simplul fapt că această formaţie este considerată una valoroasă pentru acest nivel, dar şi pentru că de-a lungul timpului a fost implicată în numeroase scandaluri, pornite de la indisciplină sau duritatea cu care abordează unele dintre partide. Jucătorii grupării din Pesceana n-au mai fost, însă, atât de motivaţi şi cu echipa din Popeşti, care duminică, 6 septembrie, s-a dovedit a fi mai bună pe parcursul celor 90 de minute de joc. Oaspeţii au deschis rapid scorul, în minutul 2, prin Ionel Iordache, al cărui şut de la aproximativ 20 de metri, a prins cadrul porţii.

Popeştenii s-au menţinut în avantaj pentru puţin timp, Zamfira restabilind egalitatea după un sfert de oră de joc. Imediat, oaspeţii au preluat din nou conducerea prin Muja, 2-1 fiind şi scorul pauzei. În partea secundă popeştenii au încercat să controleze jocul, să apere rezultatul, s-au făcut şi câteva schimbări inspirate, care până la urmă au decis soarta meciului. În minutul 83, unul dintre jucătorii intraţi, în persoana antrenorului Cătălin Sima, a contribuit din plin la victoria popeştenilor. A pasat precis pentru Niţu, care-a marcat pentru 3-1. Astfel, AS 2009 Popeşti, după doar două etape disputate, a ajuns până pe culmile seriei a IV-a. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button