Fără categoriePolitica

Pe Cîlea nu-l deranjează că, la Vâlcea, se dau tunuri pe bani publici

Din păcate, trebuie să spunem că Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, combate criza doar la nivel declarativ. În realitate, economiile pe care ar trebui să le facă lipsesc cu desăvârşire. Mai mult decât atât, el se face că nu observă niciunul dintre marile tunuri date pe meleagurile noastre. În acest sens, am tot dat exemplul firmei Servtrans Invest, care a venit la Vâlcea cu degetul în gură şi a primit pe tavă depozitele de cărbune de la CET, zeci de muncitori, calea ferată până la Berbeşti şi trenurile cu care, de la bun început, realizează acest transport extrem de profitabil. Altfel spus, acestei societăţi, patronată de câţiva indivizi despre care vă vom dezvălui mai multe lucruri cu altă ocazie, i s-a oferit o super-afacere, fără să ofere nimic în schimb acestui judeţ.

 Iar domnul Cîlea se face că plouă. Putem doar să bănuim care este motivul tăcerii sale. Nimeni nu avea nimic de comentat, chiar şi în aceste condiţii, dacă preţul pe care îl percepea Servtrans Invest nu era unul piperat. Din actul adiţional nr. 1 la contractul 0146/20.05.2009, aflăm că această firmă, care are sediul în paradisul fiscal de la Luxemburg, încarcă peste măsură facturile vâlcenilor pentru apă caldă şi căldură, practicând un tarif de 17,72 lei / tonă.
Şi domnul Cîlea ştie că acest contract putea fi încheiat foarte uşor cu CFR Marfă, la o valoare ceva mai mică, astfel încât să câştige toată lumea, inclusiv statul român. Însă probabil că nu s-a dorit acest lucru. De ce să prospere CFR Marfă şi nu Servtrans Invest? De ce să plătească vâlcenii mai puţin la facturi, când pot să plătească mai mult? De ce să câştige statul român câteva zeci de miliarde când aceşti bani pot fi câştigaţi de nişte şmecheri? Nu-i aşa, domnule Cîlea?
va urma

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button