Liga II

Una caldă, alta rece pentru „municipalii”

• CSM Rm. Vâlcea a reuşit să se impună cu 3-1 în faţa colegei de serie, FC Drobeta

Miercuri, 29 iulie, trupa pregătită de Alin Artimon a disputat prima partidă amicală din această vară pe Stadionul „Municipal” din Zăvoi în compania colegei de serie FC Drobeta Tr. Severin. Acest meci s-a disputat pe baza unei reciprocităţi, cele două combatante întâlnindu-se şi la mijlocul lunii trecute, mai precis pe 15 iulie, la Motru, partida de atunci încheindu-se la egalitate, scor 1-1.

15 minute cu scântei, apoi s-a jucat fotbal
După acel joc câţiva dintre jucătorii „municipali” s-au ales cu vânătăi serioase, iar unii dintre aceştia nu au uitat acest lucru şi au avut nişte poliţe de plătit în meciul revanşă. Zis şi făcut!

Nu trecuseră nici 10 minute din meci când arbitrul Teo Crăciunescu a fost nevoit să scoată din buzunar cartonaşul roşu după ce Boroiban l-a atacat grosolan din spate pe Doicaru. Nici nu se calmaseră bine spiritele, iar după numai trei minute Sergiu Popescu a văzut şi el cartonaşul roşu după un fault mai tare făcut, culmea, tot asupra aceluiaşi Doicaru. Spiritele au continuat să se inflameze, iar Dobre a fost la un pas să-şi urmeze colegii la vestiare după numai un sfert de oră de joc în urma unui atac violent asupra unui adversar. De data aceasta, Teo Crăciunescu s-a dovedit a fi mult mai indulgent şi i-a acordat fotbalistului vâlcean doar cartonaş galben, deşi intrarea lui „Gil” impunea o altă culoare a cartonaşului. Oficialii ambelor echipe au strigat la jucătorii să se calmeze, lucru care s-a şi întâmplat, aşa că, abia după minutul 15 am început să vedem un joc de fotbal în adevăratul sens al cuvântului.

Unii cu golurile, alţii cu ratările
În minutul 16, după o acţiune bună a „municipalilor”, mingea a ajuns la Dobre, acesta a centrat în faţa porţii, portarul severinenilor a plonjat la picioarele lui Iulică Popa, care a căzut imediat, iar centralul Crăciunescu a indicat fără ezitare punctul cu var. Lovitura de pedeapsă a fost transformată cu siguranţă de Răzvan Dobre şi scorul a devenit 1-0. În minutul 28, acelaşi tandem de la primul gol a făcut ca scorul să devină 2-0, Dobre a reuşit o nouă centrare perfectă, iar Iulică Popa a reluat cu capul fără speranţe pentru portarul severinean mărind astfel avantajul echipei sale la două goluri. După ce scorul a devenit 2-0, echipa lui Artimon a mai redus puţin „motoarele”, iar oaspeţii au început să se apropie din ce în ce mai mult de poarta lui Perianu. În minutul 36, vâlcenii au fost foarte aproape de autogol în două rânduri, dar au scăpat cu faţa curată. Mai întâi, Vişa a deviat o minge spre propria poartă, dar Perianu a reuşit să o respingă în ultima clipă de pe linia porţii, după care, Dinu a deviat o centrare în bara transversală a propriei porţi. După această şarjă ofensivă a oaspeţilor, băieţii lui Alin Artimon şi-au reluat poziţiile în jumătatea adversă, iar în minutul 38 scorul avea să devină chiar 3-0. Gârlă a şutat de la aproximativ 18 metri, mingea a fost deviată de un adversar şi a intrat în plasa porţii severinene. Cu doar două minute înainte de pauză, oaspeţii au avut posibilitatea să reducă din diferenţă, dar Dorian Perianu a demonstrat încă o dată că este un maestru în apărarea penaltiurilor. Severinenii au beneficiat de un corner, Teo Crăciunescu a considerat că Roman şi-a faultat în careu adversarul direct şi a dictat lovitură de la 11 metri. Penaltiul a fost executat de tânărul Tobă, dar Perianu a ghicit colţul şi a făcut ca echipa sa să intre la pauză cu un avantaj de trei goluri.

Severinenii au marcat doar golul de onoare
În partea secundă, ambii antrenori au făcut mai multe modificări în echipe, iar acest lucru a dus la scăderea în intensitate a jocului. Primii care au fost aproape de a marca în repriza a doua au fost oaspeţii, dar şutul excelent din lovitură liberă al portughezului Moutinho a lovit transversala porţii lui Perianu. Severinenii aveau să înscrie golul lor de onoare abia în minutul 85: Alexandru Radu a executat perfect o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, mingea ducându-se în plasa laterală a porţii lui Rusandu. Mai mult decât atât, oaspeţii au fost la un pas de 3-2, dar Bârză, scăpat singur spre poarta „municipalilor”, a fost blocat excelent de Rusandu, aşa că scorul final al acestei partide a rămas 3-1 pentru CSM.
În prima parte a meciului cu Drobeta, Alin Artimon a folosit următoarea formulă de start: Perianu – Pasăre, Dinu, Vişa, Goge – I. Popa, Gârlă, Sg. Popescu, Dobre – Boroiban, Roman. Au mai evoluat: Rusandu, Dandea, Roşca, Voinea, Vasile, Negruţ, Pârvu, Onofrei, Bălţăţeanu, Giurcă şi Geantă.

Alin Artimon: „Suntem la 80 la sută din potenţial”
La finele meciului amical cu FC Drobeta Tr. Severin, antrenorul Alin Artimon s-a declarat mulţumit de modul în care s-a prezentat echipa, evoluţia elevilor săi din această partidă dându-i mari speranţe pentru începutul sezonului. „După această partidă pot spune că suntem pe drumul cel bun. Sunt mulţumit de modul în care au jucat băieţii, de disciplina tactică pe care au arătat-o, dar şi de angajament. Însă, lucrul care mă bucură cel mai mult este legat de faptul că, faţă de meciurile precedente, când am ratat foarte mult, de data aceasta am fructificat mai multe din ocaziile pe care le-am avut. Referitor la forma echipei, pot spune că în acest moment suntem la 80 la sută din potenţial, iar până la debutul sezonului oficial sperăm să mai creştem. Când vom mai creşte din punct de vedere fizic, atunci vom avea şi mai multă consistenţă. Eu mi-aş mai dori jucători noi, dar nu ştiu dacă se vor mai face transferuri“, a spus antrenorul formaţiei din Zăvoi.

CSM a pierdut la Chiajna
• elevii lui Alin Artimon au suferit a doua înfrângere din perioada de pregătire

În penultima partidă de verificare înaintea începutului de sezon, trupa pregătită de Alin Artimon a suferit, la Chiajna, cea de-a doua înfrângere din perioada pregătirilor. Concordia s-a impus cu 3-1, acelaşi scor cu care „municipalii” i-au învins, miercurea trecută, în Zăvoi, pe fotbaliştii de la FC Drobeta Tr. Severin.
Formaţia antrenată de fosta legendă a Stelei, Adrian Bumbescu, a avut un început bun de partidă, reuşind în prima jumătate de oră a meciului să marcheze de două ori în poarta „municipalilor”. Neagu a reuşit să deschidă scorul fiind servit excelent de experimentatul Diniţă, după care Marinescu a stabilit rezultatul pauzei avându-l ca servant pe Ciubotariu.
După o primă repriză dominată în mare parte de cei de la Chiajna a urmat o parte secundă mult mai echilibrată. Băieţii lui Alin Artimon au reuşit să reducă din diferenţă printr-un şut superb reuşit de Onofrei. Tot vâlcenii au fost cei care au reuşit să înscrie şi cel de-al doilea gol ar reprizei, însă din păcate în propria poartă. Ciubotariu a centrat de pe dreapta, iar tânărul Pârvu, încercând să împiedice mingea să ajungă la Diniţă a deviat-o direct sub transversala propriei porţi, stabilind scorul final al partidei: Concordia Chiajna – CSM Rm. Vâlcea 3-1.
În prima parte a acestei partide, antrenorul Alin Artimon a folosit următoarea formulă: Rusandu – Pasăre, Dinu, Vişa, Goge – Popa, Gârlă, Popescu, Dobre – Bălţăţeanu şi Roman. După pauză, au mai intrat: Perianu, Pârvu, Deaconescu, Dandea, Giurcă, Vasile, Roşca, Voinea, Onofrei, Boroiban şi Geantă.
Romulus DUMITRU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button