Diverse

Adversare accesibile la Mondialul din China

• la turneul final din decembrie, naţionala de handbal feminin va înfrunta Norvegia (campioana europeană şi olimpică en-titre), Ungaria, Tunisia, Japonia şi Chile

Săptămâna trecută, la Basel (în Elveţia), a avut loc tragerea la sorţi a grupelor celei de-a 19-a ediţii a Campionatului Mondial de handbal feminin, care se va desfăşura la finele anului, mai precis în perioada 5-20 decembrie, în China. Naţionala României – singura din lume care nu a absentat până acum de la niciunul dintre turneele finale ale Campionatului Mondial – a fost repartizată în Grupa C, alături de Norvegia (campioana europeană şi olimpică en-titre), Ungaria, Tunisia, Japonia şi Chile. În cazul în care vor ocupa unul dintre primele trei locuri în această primă fază a competiţiei, jucătoarele pregătite de Radu Voina şi Vlad Caba vor evolua într-o grupă semifinală din care vor mai face parte primele trei clasate din Grupa D.

Cel mai probabil, româncele ar putea întâlni Spania, Coreea de Sud şi China. În această a doua fază a turneului final, se va porni cu punctele acumulate între ele de cele şase echipe calificate.

Valoarea Norvegiei şi Ungariei e recunoscută

La prima vedere, se poate spune aşadar că tricolorele au avut noroc la tragerea la sorţi, iar performanţele din 2005 şi 2007, atunci când România s-a calificat de fiecare dată în semifinalele Campionatului Mondial, ar putea fi reeditate. Aşa cum se observă, prezenţa în grupele semifinale nu reprezintă o problemă deosebită pentru elevele lui Radu Voina, Tunisia, Japonia şi Chile fiind, fără îndoială, nişte adversare mult inferioare din punct de vedere valoric.
Greu le va fi însă tricolorelor împotriva naţionalelor Norvegiei şi Ungariei, a căror forţă este recunoscută pe plan internaţional. Nordicele, chiar dacă au rămas fără antrenoarea Marit Breivik, constituie în continuare o trupă redutabilă, dar poate tocmai de schimbarea survenită pe banca tehnică ar putea profita tricolorele. Nici handbalistele din ţara vecină nu au mai au nevoie, de asemenea, de nici o prezentare, deşi la turneul final din China ar putea ajunge fără cele mai bune două piese: portarul Katalin Pallinger (retrasă temporar din naţională) şi Anita Gorbicz (care e în continuare accidentată ). Un alt avantaj pentru tricolore, care ar putea accede astfel în grupele semifinale cu maxim de puncte.

„Nu se poate spune că n-am avut noroc”

După tragerea la sorţi de la Basel, selecţionerul echipei naţionale, Radu Voina, a recunoscut că România a avut noroc şi că nu se poate pune problema calificării în grupele semifinale. „Nu se poate spune că n-am avut noroc. Norvegia – campioana europeană şi olimpică en-titre, Ungaria e veşnic aceeaşi, puternică şi greu de învins. Însă apoi sunt echipe abordabile, pe care în mod normal putem să le învingem. Cel mai important este să recuperăm cât mai multe puncte în această grupă, contează foarte mult numărul de puncte cu care ieşim din grupă. Se ştie că primele trei vor merge mai departe şi se vor împerechea cu cele din Grupa D, cu Spania, Coreea. O să fie o situaţie echilibrată şi acolo. Repet, contează foarte mult numărul de puncte pe care le vom strânge în această grupă”, ne-a declarat Radu Voina.

Campionatul Mondial de handbal feminin – Ediţia a 19-a
China, 5-20 decembrie 2009
Componenţa grupelor turneului final

Grupa A: Germania, Franţa, Suedia, Danemarca, Congo, Brazilia
Grupa B: Rusia, Angola, Austria, Ucraina, Thailanda, Australia
Grupa C: Norvegia, România, Ungaria, Tunisia, Japonia, Chile
Grupa D: Spania, Coreea de Sud, China, Coasta de Fildeş, Argentina, Kazahstan

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button