Administratie

La Galicea, tinerii căsătoriţi vor beneficia de pământ gratis din partea primăriei

În şedinţa Consiliului Local al comunei Galicea din luna iunie s-a decis în unanimitate ca, într-o zonă pitorească, pe drumul care leagă satele Dealu Mare şi Bratia Deal, să se acorde tinerilor căsătoriţi câte un lot de casă cu titlu gratuit, în suprafaţă de 1000 de metri pătraţi. „Am luat această hotărâre special pentru a-i putea atrage pe tineri, dar mai ales pentru a nu-i mai face să plece din comună. Pentru ca familiile proaspăt constituite să intre în posesia suprafeţei de 1000 de metri pătraţi este nevoie ca cel puţin unul dintre soţi, fata sau băiatul, să aibă domiciliul în comuna Galicea. Nu facem asta neapărat pentru publicitate, ci pentru că vrem să atragem tineretul, pentru că altfel satele o să îmbătrânească şi nu o să mai aibă nici cine să mai muncească nici terenurile agricole. Ori, tinerilor, dacă nu le oferi nişte facilităţi, un loc de muncă, vor pleca de la sat!”, ne-a declarat viceprimarul comunei Galicea, Florea Udrea, cel care, împreună cu primarul Ion Năfliu şi-a propus să dea o altă faţă localităţii.

„Ne-am gândit mai demult la acest aspect, iar atunci când am reactualizat Planul Urbanistic General (PUG) am trecut suprafaţa respectivă din extravilan în intravilanul localităţii. Zona e situată în satul Bratia Deal, într-un loc foarte frumos, care oferă o panoramă superbă. Adică se află la o altitudine de circa 150 de metri deasupra râului Olt, iar de acolo se pot vedea toate celelalte sate din zonă. În zona respectivă este şi o pădure, sunt păşuni, se poate duce aşadar o viaţă liniştită. Zona se întinde pe aproximativ un 1 kilometru, pe stânga şi pe dreapta drumului care leagă satele Dealu Mare şi Bratia Deal. Am modernizat acest drum, care are o lungime de 3,9 kilometri, cu fonduri SAPARD, iar în perioada următoare lucrăm la obţinerea avizelor în vederea amenajării unei linii electrice aeriene de 0,4 KV. Astfel, respectivele locuinţe care vor fi ridicate vor beneficia şi de energie electrică. În total, vor putea fi oferite tinerilor căsătoriţi în jurul a 100 de loturi pentru casă”, a mai precizat Florea Udrea, care a amintit că în aceeaşi zonă, la hotarul cu comuna Nicolae Bălcescu, mai există un proiect ambiţios la Galicea: sistemul zonal de colectare a deşeurilor pe perioadă temporară.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button