Diverse

Cupa „Catani” îşi stabileşte campioana

• duminica, 19 iulie, viceprimarul comunei Galicea, Florea Udrea, va recompensa substanţial echipele participante

Derulată pe parcursul a două luni, cea mai amplă competiţie fotbalistică din judeţ (cu excepţia celei organizate de AJF Vâlcea) este pe punctul de a-şi desemna campioana. În această perioadă de vară, tinerii din comuna Galicea au arătat cât de bine se pricep în jocul cu balonul rotund, fiind agrenaţi într-un atractiv turneu intitulat „Cupa Catani”. La finele acestei săptămâni, mai precis duminică, 19 iulie, Florea Udrea – promotorul şi sponsorul competiţiei – va acorda premii tuturor participanţilor. De asemenea, tot atunci se vor stabili şi ocupantele primelor trei locuri, după jocurile ce vor avea loc în sistem încrucişat. De la ora 9.00, vor juca locurile 1 şi 3, Viitorul Bratia Deal cu Victoria Valea Râului, iar de la ora 10.30 se vor întâlni locurile 2 şi 4, Unirea Bratia Vale cu Sportul Galicea. Vor urma apoi finalele: de la ora 12.00 – cea mică, iar de la ora 13.30 – cea mare.

Festivitatea de premiere se va desfăşura începând cu ora 15.00. Turneul va fi înregistrat şi transmis ulterior şi pe posturile locale de televiziune.
„Am cumpărat deja 100 de tricouri şi şepci, pe care le voi acorda cu prilejul încheierii acestei cupe tuturor copiilor care au fost activi la turneul de fotbal. De asemenea, duminică voi premia şi ocupantele locurilor 1, 2 şi 3. Campioana va primi suma de 5 milioane de lei, iar următoarele două clasate – 3 şi, respectiv, 2 milioane”, ne-a spus viceprimarul Florea Udrea.
Este interesant de precizat şi faptul că unul dintre scopurile Cupei „Catani” l-a reprezentat selecţia tinerilor talentaţi pentru legitimarea lor la echipa de Liga a V-a, Topologul Galicea. În acest sens, cinci copii consideraţi de perspectivă au fost remarcaţi la turneu şi vor putea juca în campionatul viitor, pentru a prinde experienţă şi încredere în sine. „Caut sponsori din comună, care să mă ajute să promovez cu echipa în Liga a IV-a. Nu mă interesează să cumpăr loc, pentru că nu îmi stă în caracter. Vreau să arătăm tuturor că suntem cei mai buni”, ne-a mai declarat viceprimarul din Galicea.
Florea Udrea ne-a spus că obiectivul propus a fost îndeplinit. Peste 100 de copii au fost agrenaţi în competiţie, pe durata a două luni, cât a ţinut Cupa „Catani”, acesta fiind în fond şi rolul turneului de fotbal, ca tot mai mulţi tineri să arate cât de mult se pricep în sportul-rege. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button