Liga IV

„Cozia trebuie să facă saltul la un nivel superior”

• spune antrenorul Gheoghe Andreescu despre echipa de frunte a oraşului Călimăneşti

Gheorghe Andreescu, antrenorul echipei de Liga a V-a, Viitorul Călimăneşti, spune că, prin investiţiile realizate în sport în ultima perioadă, primarul oraşului, Ilie Amuzan, pregăteşte terenul pentru ca echipa pregătită de fostul mare fotbalist Gabi Mangalagiu să facă saltul în Liga a III-a. „În cel mai scurt timp, lucrările la baza sportivă vor fi încheiate, astfel că şi oraşul Călimăneşti va beneficia de un stadion ca la carte. Primarul Ilie Amuzan intenţionează ca echipa pe care o finanţează să activeze în ultimul eşalon naţional. Avem un antrenor de mare clasă, în persoana lui Gabi Mangalagiu, care poate să promoveze Cozia Călimăneşti în Liga a III-a.

Cu siguranţă, vor mai trebui însă aduşi jucători, pentru ca obiectivul să fie îndeplinit. Ar fi un mare păcat ca un oraş ca al nostru să nu găzduiască din nou, într-o zi, meciuri de Liga a III-a”, ne-a spus Gheorghe Andreescu. Altfel, din motive pe care nu a vrut să ni le dezvăluie pentru moment, Andreescu ne-a mai declarat că din următorul sezon nu va mai pregăti echipa Viitorul Călimăneşti din Liga a V-a.

La Călimăneşti se încropeşte o echipă pentru Liga a III-a

În momentul de faţă, oraşul Călimăneşti are o singură echipă de Liga a IV-a, care a fost angrenată în „elită” pe criteriul cesionării locului, la finele sezonului 2007-2009. Contactul cu primul eşalon judeţean a fost destul de dur pentru gruparea din staţiune, înregistrând şase înfrângeri consecutive în debutul campionatului. Gabi Mangalagiu a preluat Cozia ca pe o echipă de la „Onoare”, fiind nevoit să o reconstruiască aproape integral. La finalul turului, Cozia nu acumulase decât 16 puncte în clasament, fiind una dintre „favoritele” la retrogradare. „În momentul în care am preluat-o, Cozia arăta ca o echipă de judeţ, aruncată în lupta dură pentru supravieţuire în Liga a IV-a. Aveam numai copii de 17-18 ani, lipsiţi de experienţă. Doar din etapa a şaptea am reuşit să ne revenim, după ce am pierdut toate partidele precedente. În pauza de iarnă, am adus câţiva jucători care au schimbat faţa echipei. Este vorba, printre alţii, de Adi Gheorghe şi Văduva Constantin (de la Sportul Nicolae Bălcescu), Florin Banu, Liviu Nicolescu şi Ciprian Tudorică. Am reuşit într-un final să nu mai avem emoţii la retrogradare, fotbaliştii transferaţi aducând un plus la capitolul experienţă, care ne-a fost extrem de utilă. Să sperăm însă că anul viitor Cozia va înregistra o clasare mai bună în campionat. Nu putem vorbi deocamdată despre promovarea în Liga a III-a. Nu am purtat nicio discuţie cu cei din conducerea clubului”, ne-a spus Gabi Mangalagiu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button