Administratie

Cea mai mare crescătorie de miei din sud-estul Europei se află la Drăgoeşti

Primarul comunei Drăgoeşti, Emilian Isuf, încearcă să traverseze perioada de criză prin câteva măsuri menite a aduce venituri importante la bugetul local. Câteva dintre acestea ţin de domeniul agricol. Edilul şi-a propus ca suprafeţele de teren aparţinând fostului CAP (aproximativ 9 hectare) să fie folosite cât mai util pentru suplimentarea veniturilor, astfel încât localitatea Drăgoeşti să se poată practic autofinanţa. „După ce m-am deplasat în Grecia, în vara anului 2007, la un schimb de experienţă pentru atragerea investitorilor locali, am înţeles cât de mult contează să ai o agricultură bine planificată. Tocmai de aceea, am decis să aplic şi la Drăgoeşti tot ceea ce am învăţat acolo”, ne-a spus Emilian Isuf.

Astfel, pe cinci hectare va fi amplasată o căpşunărie, deoarece acest sector agricol a fost neglijat în ultima perioadă, deşi reprezintă unul care poate aduce fonduri substanţiale la bugetul local. Emilian Isuf ne-a mai informat că în momentul de faţă lucrează la un amplu proiect, care vizează introducerea irigaţiei pe o suprafaţă de 492 de hectare (adică un sfert din comună) – prin fonduri provenite de la Guvern.
Tot la Drăgoeşti există o crescătorie de miei – cea mai mare din sud-estul Europei – de unde sunt exportate, anual, zeci de mii de capete peste hotare, în Europa, dar şi în ţările arabe. Primarul comunei Drăgoeşti vrea să reabiliteze şi piscicultura, un alt domeniu foarte profitabil. „Avem un lac de peste 5 hectare unde va fi amplasată o crescătorie de crap şi caras. Zona va fi bine păzită, apele vor fi tratate, se va achiziţiona mâncare pentru peşti de cea mai bună calitate, pentru ca producţia şi veniturile să fie cât mai mari”, a concluzionat Emilian Isuf. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button