Administratie

Primarul din Ocne nu are emoţii în legătură cu „marea deversare”

Primarul oraşului Ocnele Mari, Petre Iordache, nu are emoţii în legătură cu acţiunea de prăbuşire controlată în Câmpul I de sonde şi eliminarea saramurii din zona respectivă, anticipând că toate procedurile vor decurge cu precizia unui ceas. Alături de prefectul Remus Grigorescu şi de preşedintele CJV – Ion Cîlea, edilul PD-L a inspectat din nou, zilele trecute, şi Tabăra Ocniţa, pentru a se asigura că persoanele care vor fi cazate aici în perioada următoare beneficiază de condiţii normale. Startul „marii deversări” va fi dat pe data de 15 iulie, iar o importantă cantitate de saramură va fi preluată de USG şi Oltchim. Autorităţile au anunţat un amplu set de măsuri pentru evitarea unor eventuale greşeli şi spun că nici asupra mediului nu vor exista efecte negative.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button