Ziaristul-sconcs
A devenit deja un loc comun că o mână de jurnalişti dau de mâncare unui maldăr de ziare, de mic tiraj şi minim impact. Cu toată modestia, printre cei care creează subiecte, ne numărăm şi noi, cei de la Arena. Alături de alţi câţiva colegi, cunoscuţi de toată lumea, încercăm să însufleţim conferinţele de presă, punând întrebări de interes pentru întreaga breaslă, dar şi pentru cititori. În tot acest timp, o cohortă de reportofoane bipede – mută până la limita autismului, preia săptămânal subiectele lansate de noi, justificându-şi astfel leafa. Nu am cerut niciodată drepturi de autor şi nu am tras de urechi pe nimeni pentru tupeul de a se folosi de munca noastră.
Am citit în presa locală zeci de materiale copiate din Arena sau din alte publicaţii care contează; nicăieri nu am văzut vreo specificare a sursei de informare. Nu mai pun la socoteală zecile de subiecte preluate, maltratate, pocite şi exhibate pe pagini întregi, de parcă ziariştii „Copy / Paste” ar avea vreun merit. Mi-am zis că aşa înţeleg unii să-şi facă meseria, copiind ceea ce fac ceilalţi.
Nu suport însă degeneraţii care după ce că şi-au bătut joc de presă, servind clanurile mafiote şi încasând pentru asta sume importante, îşi permit să-şi dea cu părerea despre cei câţiva jurnalişti care cel puţin încearcă să-şi facă onest meseria. Din lipsă de subiecte, din servilism faţă de cei care le achită casa, masa şi vacanţele, lingătorii de pantofi din mass media vâlceană se consideră îndreptăţiţi să-i atace pe jurnaliştii care nu se pupă cu ei în idei. În loc să pună mâna pe gramatică, în loc să deschidă din când în când câte-o carte, aceşti indivizi hârşiţi în rele fac pe deontologii de serviciu, aruncând cu noroi în oricine ar putea să le strice ploile. În loc să-i critice pe cei care au transformat Vâlcea într-o feudă, pe cei care au furat la greu în ultimii 20 de ani, servitorii de presă şi-au făcut un titlu de glorie din a-i critica în mod constant pe cei care mai cred încă în obiectivitate şi imparţialitate.
Inşi profund imorali, roşi de frustrări şi ratări profesionale şi personale, dispreţuiţi de o întreagă breaslă, taraţii de presă încearcă să-şi mascheze neîmplinirile prin articole veninoase, prost scrise – în fapt, simple însăilări de urechisme şi bârfe culese la cârciumă. Nefiind în stare să critice corupţia – în slujba căreia se află de atâta timp, aceşti presudoziarişti îşi îndreaptă furia împotriva colegilor. Dacă nu au argumente, inventează. Pe de-o parte, lipsa acută de idei şi subiecte pentru a umple ziarul, pe de altă parte prostia şi îngâmfarea, au creat o specie grotească: ziaristul-sconcs. Asemenea animalului care îşi împroaşcă adversarii cu un lichid urât mirositor atunci când se simte în pericol, ziaristul-sconcs are un stil împuţit de acţiune. Ahtiat după bani, ziaristul-sconcs devine extrem de neliniştit atunci când sursa sa de venit este pusă în pericol. De pildă, dacă un alt jurnalist publică un material critic la adresa unui politician, ziaristul-sconcs reacţionează imediat. A doua zi, în fiţuica lui plină de lături, confecţionează un articol plin de ură la adresa celui care şi-a permis să-i critice sponsorul. Ziaristul-sconcs consideră astfel că şi-a făcut meseria, meritându-şi cu prisosinţă arginţii. Din când în când, sconcsul primeşte şi câte un premiu-bonus de la stăpânii săi: o vacanţă gratuită, un spaţiu sau un contract gras la o societate comercială abonată la banul public.
