Administratie

Bază sportivă şi târg săptămânal în comuna Guşoeni

Aşa cum a promis încă dinaintea sărbătorilor pascale, primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu, s-a preocupat în ultima perioadă pentru amenajarea unei baze sportive. Comuna pe care o păstoreşte a rămas atât fără stadion, cât şi fără echipă după ce Nicu Ioana s-a îmbolnăvit şi nu s-a mai putut ocupa de fotbal. În plus, familia acestuia n-a mai fost de acord ca baza sportivă, aflată în proprietatea lui Ioana, să mai fie folosită şi în continuare de jucătorii de la Nycoil. Astfel, pentru a readuce bucuria în rândul tinerilor, Concioiu a decis să ridice un nou stadion pe islazul din satul Spîrleni, acolo unde va fi, de asemenea, amenajat şi un târg ce se va ţine în regim săptămânal şi care va dobândi statutul de bâlci în fiecare an, pe 15 august, de Sfânta Marie.

 „Pentru ca localnicii să nu aibă de pierdut prin ocuparea unei suprafeţe din izlaz cu stadionul de fotbal şi târgul săptămânal, am căutat să redăm păşunatului suprafeţe pe care a crescut vegetaţie şi să redăm în folosinţă zonele unde au avut loc alunecări de teren. Astfel, vom putea recupera suprafaţa imobilizată de stadion şi târg. Tot pe acest islaz, am reamenajat jgheaburile, adăpătorile de animale şi drumul de acces spre această zonă a satului”, ne-a informat Nicolae Concioiu, primarul comunei Guşoeni. (Simona SIMA)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button