Liga V

Echipă de fotbal la Milcoiu

În plină criză financiară, când mulţi patroni ai unor echipe de fotbal decid să renunţe a mai sprijini sportul rege, există şi persoane care-şi doresc să înfiinţeze o echipă de fotbal. Una dintre acestea este primarul din Milcoiu, Daniel Muşat, care intenţionează ca în viitorul apropiat să formeze o echipă care să reprezinte comuna în fotbalul organizat. „Am fost contactat de mai mulţi oameni de fotbal din Râmnic. Am vorbit şi cu preşedintele AJF-ului, Constantin Pintilie, despre posibilitatea de a înscrie o echipă în campionatul Ligii a V-a. Mă interesează subiectul, însă deocamdată am alte probleme de rezolvat. Pentru a ne gândi la o echipă, trebuie mai întâi să rezolvăm problema terenului de fotbal”, ne-a spus primarul din Milcoiu.

Printre persoanele care l-au contactat în vederea formării unei grupări la Milcoiu, se numără câţiva antrenori cunoscuţi din Râmnic, însă şi un sponsor al unei echipe de Liga a IV-a, care intenţiona la finalul turului să cedeze frâiele grupării sale unei persoane potentă financiar sau măcar să găsească un teren unde să se poată baza, la meciurile de pe teren propriu, si pe sprijinul spectatorilor. Toţi cei interesaţi de o colaborare cu primăria Milcoiu, vor trebui, însă, să mai aştepte când în localitate se va amenaja o bază sportivă. „Ne-a promis cineva că dacă va câştiga procesul pentru un teren aflat în litigiu, va dona primăriei 10 mii de metri pătraţi pentru a fi amenajat un teren de fotbal, o bază sportivă adevărată, cu tribune, vestiare şi toate cele necesare. Dacă totuşi nu vom reuşi să amenajăm un teren de fotbal pe locaţia pe care am amintit-o, mai există o variantă. Avem un izlaz, dar nu e în centrul comunei, ci undeva spre Curtea de Argeş, pe care o să o amenajăm”, a promis Muşat. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button