Liga II

Transferuri de Liga I

• Înaintea returului, oficialii clubului CSM Rm. Vâlcea au reuşit să aducă în Zăvoi trei fotbalişti cunoscuţi în ţară: Robert Roszel (fost la Gloria Bistriţa), Robert Săceanu (provenit de la „U” Craiova) şi Dorin Mihuţ (care a jucat cândva şi pentru Dinamo)

În urmă cu două săptămână, dacă cineva ne întreba cum stă treaba la CSM Vâlcea spuneam că echipa vâlceană nu trece prin momente tocmai fericite. În această iarnă, „municipalii” pierduseră nu mai puţin de cinci fotbalişti – Tomas Labun, Martins Nimes, Constantin Grecu, Marius Luca şi Talin Facundo. Acum, cu doar o săptămână înainte de începerea returului, lucrurile s-au schimbat radical pentru gruparea din Zăvoi.

Imediat după încheierea turului, oficialii vâlceni împreună cu antrenorul Artimon spuneau că nu se vor grăbi să facă transferuri, iar o dată cu trecerea timpului multe lume s-a grăbit să-i critice pentru strategia adoptată.  Însă, dacă se trage linie după campanie de achiziţii pe care a avut-o fiecare club din seria a II-a şi dacă vedem numele jucătorilor, putem spune, fără a fi acuzaţi de lipsă de modestie că, CSM Rm. Vâlcea a avut cea mai spectaculoasă campanie de achiziţii asta prin numele jucătorilor aduşi şi nu prin numărul lor. După aducerea sub formă de împrumut de la Universitatea Craiova a lui Robert Săceanu, săptămâna trecută, oficialii din Zăvoi au determinat încă doi jucători cu experienţă pe prima scenă a fotbalului românesc să îmbrace tricoul CSM începând din acest retur, Dorin Mihuţ şi Robert Roszel. Cei doi au evoluat în tur pentru UTA Arad, dar vin în Zăvoi jucători liberi de contract. Deşi vin de la o echipă de liga a II-a, ambii jucători au evoluat de-a lungul carierei pe la echipe de calibru din Liga I cum ar fi Dinamo Bucureşti, CFR Cluj sau Gloria Bistriţa.
Dorin Mihuţ – este fundaş dreapta de meserie, dar poate evolua şi ca mijlocaş. Până la sosirea în Zăvoi, bihoreanul a fost în tratative cu echipele de primă ligă Poli Iaşi şi Oţelul Galaţi, însă tratativele nu s-au finalizat şi, din fericire, în cele din urmă a ajuns la CSM Rm. Vâlcea. Mihuţ este originar din Oradea, anul acesta va împlini 27 de ani şi de-a lungul carierei sale de până acum a evoluat la: Olimpia Salonta (1999-2000), FC Bihor (2000-2006), Dinamo Bucureşti (2006-2007) şi UTA (2007-2009). Acesta a semnat cu CSM Rm. Vâlcea până în vară cu drept de opţiune pe încă un an, totul depinzând de locul pe care vor termina „municipalii” această ediţie de campionat.
Robert Roszel poate evolua pe postul de mijlocaş stânga, dar şi ca atacant în spetele unui vârf împins. După ce a devenit liber de contract, „Roonie” de România a încercat să-şi găsească un angajament în Ungaria şi Germania şi cum aceste piste nu s-au concretizat a ajuns în cele din urmă în Zăvoi. Anul acesta va împlini 26 de ani, este de loc din Satu-Mare şi până să ajungă la Vâlcea, Roszel a fost legitimat la următoarele cluburi: Olimpia Satu Mare (1999-2004), CFR Cluj (2004-2006), Gloria Bistriţa (2006-2007) şi UTA (2007-2008). La fel ca şi în cazul lui Mihuţ, Roszel a semnat până în vară cu drept de opţiune pe încă un an.
Tehnicianul bănăţean al formaţiei din Zăvoi are numai cuvinte de laudă la adresa celor nou-veniţi sub comanda sa, însă a spus că nu poate să fie mai liniştit. „Nu pot să spun că sunt mai liniştit odată cu aducerea celor trei pentru că, mai întâi trebuie să asimileze din punct de vedere fizic. Săceanu are o săptămână de când este cu noi, iar Mihuţ şi Roszel doar o zi. Este evident că, deocamdată nu simt modulul tactic în care noi evoluăm, însă sunt jucători cu experienţă şi atât timpul cât şi calitatea lor individuală vor compensa aceste minusuri la început. De altfel, aţi văzut cum au evoluat deşi sun de foarte puţin la echipă, iar acest lucru nu poate decât să ne dea speranţe de mai bine” – a concluzionat Alin Artimon.
Este foarte probabil ca până la începerea returului să mai apară încă două nume noi în tabăra vâlceană, jucători care vor veni sub formă de împrumut de la Pandurii Tg. Jiu, iar numele cele mai vehiculate sunt cele ale lui Daniel Orac şi Mădălin Murgan.
Romulus DUMITRU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button