Ion Matei s-a făcut de râs la Etalon

• aceasta este nu numai părerea noastră, ci şi a foarte multor social-democraţi

Zilele trecute, George Smeoreanu, un jurnalist pe care până mai deunăzi îl apreciam, l-a invitat în emisiunea sa fără TVA pe Ion Matei, liderul municipal al PSD, pentru a comenta mai multe informaţii apărute în ziarul Arena. Vizibil frustrat că nu reuşeşte să ne închidă gura, deşi – între noi fie vorba – în ultimii şapte ani, a încercat să pună în scenă aproape toate metodele sale de convingere, Matei s-a străduit să ne facă de două parale, încurajat şi de moderator, care la un moment părea total dezlănţuit împotriva tinerilor în presa vâlceană.

Bineînţeles că efectul a fost total opus şi nu s-a reuşit nici victimizarea lui Matei. De asta s-au convins şi foarte mulţi dintre liderii importanţi din PSD, care ne-au mărturisit, după emisiunea cu pricina, că le este ruşine să-l aibă coleg pe Matei. Preşedintele social-democraţilor din Râmnicu Vâlcea s-a dat singur de gol, recunoscând indirect multe dintre lucrurile de care a fost acuzat în ultima vreme. Prestaţia sa de la Etalon ne-a convins încă o dată atât pe noi, cât şi pe alţii, că este un om slab, sărac la capitolul „caracter”, un mincinos desăvârşit, nimic mai mult decât un baron local, parvenit, îmbogăţit pe spinarea nevestei şi a statului, cu care a avut afaceri dintre cele mai dubioase. Păcat că domnul George Smeoreanu nu a avut timp să-şi facă meseria ca la carte şi s-a rezumat la statutul de „ziarist bun doar de gură”. Dacă şi-ar fi luat în serios rolul, ar fi aflat, spre exemplu, cum şi la ce preţuri a achiziţionat Ion Matei spaţiile şi terenurile din zona Troianu, ce tunuri a dat pe platforma industrială, câte miliarde a supt de la CET Govora şi multe altele. După părerea noastră, un adevărat senior al presei ar fi pus întrebări mult mai interesante în emisiunea cu pricina, iar ţinta nu trebuia să fim noi, ziariştii ăştia tineri şi naivi, cum ne vede el, dar care au curajul de a spune lucrurilor pe nume, arătând faţa reală a unor dalmaţieni din mediul politico-economic. În plus, Matei a spus cu propria sa guriţă că balastiera pentru care am făcut atâta caz, deranjând foarte mult, îi aparţine, fiind însă trecută pe numele soţiei sale. Păi, să ne fie cu iertare, dar asta nu înseamnă că Matei ar scăpa de incompatibilitate. Ba din contră, situaţia este aceeaşi, domnule Smeoreanu, domnilor de la PSD, care sâmbătă v-aţi călcat în picioare demnitate, principii, moralitate, tot, votându-vă colegul pentru cel mai nepotrivit post. Existau o mulţime de alte funcţii importante, unele poate chiar mai bine plătite, pe care Ion Matei le-ar fi ocupat fără a-şi compromite pe faţă şi cu foarte mult tupeu partidul. Dar prea puţin l-a interesat şi de această dată de imaginea PSD-ului. Aşa se întâmplă când în fruntea unei structuri politice ajunge un afacerist pus numai pe tras şi ras. Cum el însuşi declara, prioritare sunt afacerile – balastiera familiei (care de la 1 noiembrie nu mai are autorizaţie de funcţionare, dar, totuşi, pe poarta sa, continuă să iasă tone de beton – n.r.), care trebuie să depăşească pe plus perioada de criză. Dacă vroia să evite un eventual scandal de presă, Matei putea face foarte uşor un troc cu Ştefan Prală, propus de PSD pentru postul de director al Hidroserv, sau cu oricare alt coleg de partid aflat pe lista de promovări. Este, însă, clar ca lumina zilei de ce Matei îşi doreşte aşa de mult postul de director la Ape: să-şi salveze afacerea şi să-şi anihileze concurenţa. Ce nu înţelegem este de ce pesediştii acceptă cu atâta lejeritate ca partidului lor să i se pună din nou o etichetă de care, pe de altă parte, spun că doresc să scape? O dată cu numirea lui Matei în conducerea Direcţiei Apelor Olt, PSD începe să redevină partidul pătat de altădată, al baronilor şi şmecherilor dornici să dea tunuri pe cârca statului. De aceea, ni se pare absurd ca un jurnalist de la care aveam alte aşteptări să se afle de partea greşită a baricadei, participând la coafarea imaginii unor oameni care nu au ce căuta nici în politică, nici în administraţie. Şi, pentru ce? Pentru nişte amărâte de sponsorizări.
Eduard Dulăcioiu