Liga IV

FC Ghecon, invincibilă în amicale

PERFORMANŢĂ / Lidera Ligii a IV-a a reuşit, precum în campionat, să aibă un parcurs bun şi în meciurile de pregătire susţinute până în prezent

Gruparea antrenată de Emil Popescu, Ghecon Lăpuşata, şi-a respectat blazonul şi în perioada de pregătire. După două săptămâni de chin pentru jucătorii echipei de pe primul loc din Liga a IV-a, în care au fost nevoiţi să-şi testeze forţa fizică pe pista stadionului din Zăvoi, a urmat un prim meci amical. FC Ghecon a întâlnit o divizionară C, pe Viitorul Pucioasa, care ar putea evolua din retur la Vâlcea, iar partida s-a încheiat la egalitate, 0-0. Roşoagă şi compania au remizat apoi, săptămâna trecută, cu Cozia Călimăneşti. Au marcat două goluri, însă nu a fost de-ajuns pentru a-şi trece în cont prima victorie din acest an, băieţii lui Mangalagiu reuşind să egaleze.

Roşoagă, în formă maximă

Sâmbătă, 31 ianuarie, jucătorii lui Emil Popescu au spart, totuşi, gheaţa şi s-au impus în mod categoric în faţa celor de la CSM II, după 100 de minute de joc. Roşoagă a reuşit dubla, printre marcatori numărându-se şi Ioniţă, Şorega, Ciortan, Stoican, Voicu şi Mocioacă (din penalti). Partida s-a terminat cu scorul de 8-2 în favoarea Gheconului, care şi-a putut rula în această întâlnire toţi jucătorii. Singurii care-au rezistat pe toată durata meciului au fost Iulică Roşoagă şi Raul Nistor. Liderul campioanei de toamnă a eşalonului de elită judeţean, Roşoagă, a fost lăudat pentru forma sportivă deosebită în care se află de toţi cei prezenţi la meci, care-au apreciat că jucătorul ar face faţă la ora actuală chiar şi la Liga a II-a.

Amicale tari pentru elevii lui Emil Popescu

Până acum toate meciurile Ghecon-ului s-au disputat pe terenul sintetic al stadionului „Municipal”. Emil Popescu îşi doreşte, însă, ca în această săptămână să-şi testeze elevii şi pe teren normal, astfel că a programat o deplasare în staţiunea Călimăneşti, acolo unde o va întâlni din nou pe Cozia. Aceasta ar putea fi una dintre ultimele întâlniri ale Gheconului din perioada de pregătire cu o echipă din judeţul nostru. Antrenorul Popescu intenţionează ca până la reluarea campionatului să programeze câteva partide cu grupări de Liga a III-a, cum ar fi de exemplu FC Balş, însă ţinta o reprezintă meciurile cu echipele de pe primul loc din alte judeţe. A vorbit deja cu oficialii unor astfel de grupări din Sibiu şi Gorj. „Vrem să vedem şi noi la ce nivel ne aflăm, dacă există diferenţe între campioana de toamnă a Ligii a IV-a de la noi şi grupările similare din alte judeţe”, şi-a motivat Emil Popescu intenţiile.

Ursu şi Băiţa ar putea fi legitimaţi

Încă de la finele turului de campionat s-a vorbit despre anumite mutări pe care FC Ghecon Lăpuşata le va face în această iarnă. Deocamdată nu s-a concretizat nimic, însă jucători au tot venit în probe la echipa lui Dan Mazilu. Rămâne acum de văzut câţi dintre aceştia vor fi păstraţi în lot. „Sunt mulţumit de cum au decurs lucrurile până acum, de modul în care s-au comportat jucătorii. La sfârşitul acestei săptămâni, în funcţie de randamentul fiecăruia şi de situaţia pe care o au la cluburile la care au fost legitimaţi, voi lua şi o decizie în privinţa noilor veniţi. Probabil vor fi şi jucători la care se va renunţa, însă deocamdată nu pot să dau un verdict. Cert este că eu îmi doresc un lot de 21 sau 22 de jucători. Campionatul e lung şi pot interveni accidentări sau alte situaţii neplăcute. Nu vreau să mergem cu 14 jucători la meciul de baraj”, a menţionat Emil Popescu.
Chiar dacă se gândeşte la promovare, antrenorul Ghecon-ului a luat în considerare şi faptul că diferenţa faţă de următoarea clasată nu e decât de două puncte. Tocmai de aceea intenţionează să aducă forţe proaspete la echipă. Printre cei care se află în pregătiri la Ghecon se numără acum jucători ce erau vizaţi săptămâna trecută de FC Oltchim. Cosmin Ursu şi Cosmin Băiţa se pregătesc alături de liderul Ligii a IV-a din judeţul nostru, fiind aproape de a semna cu Ghecon. Alin Pufu ar putea fi şi el păstrat în lotul grupării antrenată de Emil Popescu.
Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button