Liga V

Obiectiv îndeplinit pentru ioneşteni la Lungeşti

Pentru faptul că s-a intrat deja în vacanţă cei mai supăraţi sunt jucătorii Oltului Ioneşti care abia acum, pe final, au început să simtă din nou gustul succesului. Au avut o serie de meciuri bune, în urma cărora, din coada clasamentului, au ajuns până aproape de mijlocul ierarhiei seriei a II-a. Nu s-au dezis nici în ultima rundă a turului de campionat când au întâlnit-o, în deplasare, pe Ceramica Lungeşti. Chiar dacă juca în faţa penultimei clasate, Oltul se mulţumea şi cu o remiză, dar a avut noroc şi s-a întors acasă cu toate cele trei puncte. După o primă repriză echilibrată, în care lucrurile au decurs normal, fără incidente sau prea multe proteste la deciziile arbitrilor, a urmat partea secundă, mult mai antrenantă şi datorită faptului că au început să apară şi golurile.

Ioneştenii au deschis scorul prin minutul 65 după o boltă frumoasă trimisă de Florin Dobra peste portarul gazdelor. De aici au început să apară şi problemele, Ceramica acuzând faptul că oaspeţii au marcat după un fault în atac. Lucrurile s-au liniştit odată cu golul de 1-1 înscris de gazde. Dacă s-ar fi terminat meciul aşa, probabil că „era împăcată şi capra şi varza”. Dar s-a întâmplat ca ioneştenii să aibă mai multă şansă şi să înscrie din nou, cu 10 minute înainte de final. Ionuţ Ionescu şi-a adus echipa în avantaj, spre nemulţumirea gazdelor, care de această dată au acuzat faptul că jucătorul ioneştean a marcat dintr-o poziţie de off-side. Ceramica a rămas cu protestele, iar Oltul cu cele trei puncte care-i dau încredere pentru retur. (L.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button