Alte sporturi

„Cupa Vâlcii” la box s-a bucurat de participarea multor cluburi din ţară

Săptămâna trecută, la Călimăneşti a avut loc „Cupa Vâlcii” la box. Evenimentul a fost organizat de Clubul Sportiv Şcolar în colaborare cu CS Chimia Rm. Vâlcea. Competiţia s-a bucurat de participarea mai multor cluburi din ţară şi anume Rapid Bucureşti, Muscelu Câmpulung, Dacia Mioveni, Box Club Adan Constanţa, CSM Sibiu şi CSM Piteşti. Boxerii pregătiţi de antrenorul Marius Băluţă s-au remarcat pe parcursul competiţiei şi au obţinut rezultate foarte bune. Câştigătorii fiecărei categorii sunt: Mihai Constantin (30 kg), Marian Gibă (40 kg), Mihai Daragiu (54 kg), Alexandru Mătuşoiu (70 kg) şi Ştefan Trică (75 kg). „Sunt mulţumit de rezultatele sportivilor mei, mai ales că unii din ei au fost la prima lor participare la o astfel de competiţie şi consider că s-au descurcat destul de bine”, a declarat Marius Băluţă.

Următoarea competiţie la care boxerii de la CSŞ – Chimia vor participa se va desfăşura la Alba Iulia pe data de 21 noiembrie. Este vorba despre Memorialul „Nicolae Linca”, competiţie realizată pentru a cinsti memoria singurului sportiv român care a reuşit să devină campion olimpic la box. Nicolae Linca a avut un palmares impresionant, din cele 306 meciuri oficiale disputate, acesta a pierdut doar 25. Întrecerea pugilistică se va bucura de participarea cluburilor CSM Sibiu, Voinţa Cluj, CSŞ – Chimia Rm. Vâlcea şi BC „Nicolae Linca” Alba Iulia. Dintre pugiliştii lui Marius Băluţă vor concura Mihai Daragiu (54 kg), Alexandru Gogoaşe (60 kg), Paul Sandu (69 kg) şi Ionuţ Gelep (75 kg). (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button