Diverse

Bază sportivă de aproape 10 miliarde lei în comuna Racoviţa

Este bine ştiut faptul că Ţara Loviştei suferă la capitolul baze sportive, multe dintre comunele din zonă neavând aşa ceva, acesta fiind de altfel şi principalul impediment pentru înfiinţarea unei echipe de fotbal. Iată că, după Perişani, Racoviţa este a doua localitate din zonă care în scurt timp va avea echipă de fotbal. De ce spunem acest lucru? Pentru că, nu cu mult timp în urmă, Sonia Iliescu, primarul comunei Racoviţa, a fost la Bucureşti pentru a depune documentaţia în vederea obţinerii de fonduri necesare construirii unei baze sportive. „Într-adevăr, luna trecută am fost la Bucureşti unde am depus documentaţia pentru construirea bazei sportive. Totul a fost în regulă şi dosarul ne-a fost acceptat din prima fără a mai fi nevoiţi să venim nici măcar cu completări, a fost ca la carte întocmit.

Baza sportivă din comuna Racoviţa va fi construită pe Valea Băiaşului pe un teren care aparţine în totalitate primăriei, iar acesta a fost un real atu pentru noi neavând niciun fel de probleme cu exproprieri sau mai ştiu eu ce. Vă spun încă de pe acum că baza noastră va fi una de excepţie din toate punctele de vedere fiind dotată cu teren de fotbal, vestiare, tribună şi acces la toate utilităţile, valoarea investiţiei ridicându-se la suma de 9,6 miliarde lei vechi. După ce va fi gata baza sportivă, vom face şi demersurile necesare pentru înfiinţarea unei echipe de fotbal pentru că, deşi am avut solicitări din partea tinerilor din comună, n-am fost de acord să avem echipă care să poarte numele comunei Racoviţa şi să joace pe nu ştiu unde! În momentul când vom avea baza sportivă, vom înfiinţa şi echipa de fotbal”, ne-a spus Sonia Iliescu, primarul comunei Racoviţa.  (R.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button