Liga IV

Falsuri şi ilegalităţi la AJF Vâlcea

De peste doi ani de zile, de când Constantin Pintilie este preşedinte al AJF Vâlcea, transparenţa a dispărut complet în relaţia cu presa şi cu echipele afiliate la această instituţie. Tocmai de aceea este grav ceea ce am aflat, cu atât mai mult cu cât, se pare, acesta este doar „vârful aisbergului”. Concret, este vorba despre un imens scandal cauzat de transferul unui jucător de la FC Govora la Cozia Călimăneşti. Acest transfer s-a făcut după încheierea perioadei de transfer, respectiv data de 12 septembrie. Jucătorul de la FC Govora (portarul Petre Mosor) a fost înscris în raportul de joc din 14 septembrie, transferul la Cozia s-a făcut după data de 16 septembrie, dar s-a înregistrat la AJF cu data de 12.

Ilegalitatea a fost descoperită de fostul secretar al AJF Vâlcea (Florin Mănoiu) şi acesta l-a informat pe Viorel Dina, preşedintele Comisiei de Competiţii. La discuţii au asistat şi alte persoane, astfel că subiectul a căpătat amploare pe zi ce trece, lumea comentând intens în special din cauza faptului că se încerca muşamalizarea acestor nereguli. Mai întâi a aflat de falsul făcut de AJF Vâlcea chiar preşedintele Pintilie, dar a tăcut. Apoi, preşedintele echipei Conexin Runcu a aflat şi el, dar Florin Mănoiu, cel care ştia totul despre acest caz, a refuzat să spună mai multe.
Unul dintre oamenii de bază ai AJF Vâlcea a pus în gardă echipa CSM Drăgăşani chiar înaintea meciului cu Cozia Călimăneşti. Drăgăşenenii ştiau de ilegalitatea făcută, dar au refuzat să conteste dreptul de joc al jucătorului transferat ilegal la Călimăneşti. Se pare că cei care puteau contesta au fost ameninţaţi de conducerea AJF Vâlcea cu repercusiuni, astfel că CSM Drăgăşani a acceptat ca meciul să se termine 1-1, pe teren, în loc să câştige cu 3-0 la „masa verde”.

Ce se poate întâmpla în acest caz?

Dacă luăm ca exemplu ceea ce a făcut anul trecut AJF-ul cu Flacăra Horezu, ar însemna ca şi echipa Cozia Călimăneşti să piardă toate partidele în care portarul Petre Mosor a evoluat. Este vorba de meciurile cu Damila Măciuca (1-1); Ghecon Lăpuşata (0-1); Conexin Runcu (1-2); Victoria Frînceşti (5-0); Lotru Brezoi (0-2); CSM Drăgăşani (1-1); Vartex Rm. Vâlcea (1-1) şi AS Mihăeşti (4-2). Toate aceste partide ar trebui omologate cu scorul de 3-0 în favoarea celor de mai sus şi Cozia Călimăneşti ar ajunge pe ultimul loc, cu zero puncte!

Ce documente demonstrează falsul?

Pentru a demonstra că avem dreptate, ar trebui să vă putem prezenta şi documentele care atestă falsul făcut de AJF Vâlcea. Este vorba de raportul de arbitraj al meciului FC Govora – Stejarul Vlădeşti din data de 14 septembrie, unde este înscris jucătorul Petre Mosor la echipa FC Govora; de transferul sau protocolul prin care jucătorul a ajuns la Cozia Călimăneşti cu data de 12 septembrie şi de caietul în care se înregistrează astfel de documente de transfer. Unul dintre oficialii echipelor care ar beneficia de o victorie cu 3-0 la „masa verde” este dispus să informeze inclusiv Federaţia Română de Fotbal cu referire la acest caz.  N.C.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button