Politica

Bebe s-a „cocoşit” în faţa Elenei Udrea

Cunoscut mai degrabă prin faptul că este unul dintre cei mai prolifici parlamentari în ceea ce priveşte numărul de copii, decât prin realizările sale în Camera Deputaţilor, avocatul Petre Ungureanu ne-a demonstrat cu ocazia lansării candidaţilor PD-L pentru alegerile din 30 noiembrie, că buturuga mică răstoarnă Udrea mare. Aflat pe scenă, laolaltă cu candidaţii, deşi nu avea nicio treabă cu aceştia, Petre Ungureanu a dat la un moment dat semne de plictiseală. Aşezat la marginea scenei, oarecum stingher, avocatul a profitat de un moment de neatenţie al lui Mircia Gutău şi i-a luat acestuia locul lângă Elena Udrea.

De fapt, cred că acesta a şi fost scopul pedelistului încă de la sosirea sa la Sala Sporturilor. Mai mult, am senzaţia că Elena Udrea a fost şi singurul motiv pentru care Ungureanu a plecat de acasă. Nu mică a fost uimirea blondei de la Cotroceni atunci când s-a trezit lângă ea cu micuţul deputat. Roşu de emoţie, Petre Ungureanu a încercat să se bage în seamă cu celebra sa colegă. Nu ştim ce i-a fremătat în ureche, cert este însă că viitorul fost parlamentar părea în al nouălea cer. În fotografia alăturată, vi-l prezentăm într-un moment de autotandreţe, anterior strecurării sale de pârş* languros lângă Elena Udrea, în timp ce aceasta părea să fi greşit microfonul.
* PÂRŞ, pârşi, s.m. Nume dat mai multor specii de mamifere din familia rozătoarelor, cu aspect intermediar între veveriţă şi şoarece, lungi de circa 20 centimetri, cu coadă lungă şi stufoasă, cu blană moale şi bogată, cu ochi mari şi cu bot ascuţit, care trăiesc mai ales prin păduri, căţărate în copaci (unde îşi au de obicei culcuşul şi unde hibernează) (Glis glis, Muscardinus avellanarius, Dryomus netedula). • Pârş de stejar = mamifer rozător asemănător cu pârşul, dar cu câte o pată neagră pe obraji. (Eliomys quercinus). [Var.: pâş s.m.] – Din sl. pluchu. Sursa: DEX '98
O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button