Administratie

Aleşii locali, căutaţi de prefect la „incompatibilitate”

Zilele acestea, Prefectura Vâlcea va finaliza un amplu control asupra posibilelor incompatibilităţi în care s-ar afla primarii şi viceprimarii din judeţ. Verificarea vizează toţi cei 178 de primari şi viceprimari şi, potrivit prefectului Radu Renga, ar putea scoate la iveală o serie de abateri de la lege. În mod normal, secretarii primăriilor aveau ca atribuţie realizarea acestor verificări, însă întrucât Legea 215 i-a scos pe aceştia de sub pulpana prefectului, subordonându-i direct primarului, juriştii Prefecturii au primit sarcina de a face acest control. Potrivit legilor 188/1999 şi 161/2003, primarii şi viceprimarii nu au voie să fie preşedinţi sau vicepreşedinţi de consilii de administraţie, membri ai acestor consilii, cenzori, directori sau administratori de societăţi comerciale.

Acest lucru este valabil inclusiv pentru societăţile bancare sau pentru regiile autonome. Cei care se află în aceste situaţii de incompatibilitate riscă suspendarea din funcţie. În cel mai bun caz, aleşii locali vor avea posibilitatea să aleagă într-un termen impus de lege. Potrivit prefectului, controlul va fi extins şi asupra consilierilor locali şi judeţeni.   O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button