Liga V

Inter Suteşti a învins cu 3-0 CSR Măciuca

• profesorul Morariu, nemulţumit e jocul băieţilor lui

De când profesorul Alexandru Morariu a preluat frâiele echipei din Suteşti, Inter merge „brici”, iar tactica de joc impusă de experimentatul antrenor a dat roade. Victima de săptămâna trecută a fost CSR Măciuca, grupare ce, în primă instanţă, pare că şi-a mai revenit după parcursul dezamăgitor din campionatul trecut. Astfel, „interiştii” s-au impus cu 3-0, încă din prima repriză, prin dubla lui Cătălin Burtilă şi golul lui Marius Udeanu. Cu toate că Inter Suteşti ocupă momentan poziţia a IV-a în clasament, una cât se poate de bună, profesorul Morariu nu este mulţumit în totalitate de jocul practicat de băieţii lui.

„Nu prea îmi place cum se mobilizează. De multe ori practică un joc haotic şi asta pentru că nu sunt învăţaţi cu antrenamentele şi pică fizic până la finalul partidei. O să mă ocup şi de acest capitol, pentru că un meci nu ţine numai 45 de minute. Săptămâna aceasta, vom întâlni pe teren propriu, în etapa a IX-a, lidera seriei, pe Voinţa Orleşti. Trebuie să ne adjudecăm cele trei puncte pentru a păstra şanse reale la primul loc”, ne-a declarat antrenorul Alexandru Morariu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button