Administratie

Primarul din Berbeşti, prezentator la Favorit TV

Anul acesta, conducerea oraşului Berbesti va face tot posibilul ca aniversarea celor 410 ani de atestare documentară să fie ca la carte. Autorităţile locale au găsit o modalitate prin care festivitatea de aniversare, ce va avea loc în intervalul 26-27 octombrie, să poată fi văzută de toată ţara. Primarul PNL Vintilă Chelcea doreşte să transmită în direct cele două zile de petrecere pe postul de televiziune Favorit TV – se pare – chiar din postura de prezentator. „Prima zi de festivitate este rezervată tinerilor, care vor putea lua parte la un program artistic interactiv. Ca şi la ediţiile precedente, la Berbeşti, vor veni cântăreţi de renume, iar în această lună sperăm ca şi Andra să ne încânte cu superba sa voce.

 Bineînţeles că sărbătoarea se adresează şi celor care iubesc muzica populară, iar în acest sens am decis să aducem cei mai buni cântăreţi din ţară. Nu în ultimul rând, aş vrea să amintesc şi faptul că ne vom folosi de acest prilej pentru a-i premia pe toţi aceia care au împlinit 50 de ani de căsătorie”, au dezvăluit surse din cadrul primăriei. Locuitorii din Berbeşti au şi alte motive să petreacă la finele lunii. Probabil că, până atunci, vor fi încheiate şi lucrările de modernizare a Şcolii cu Clasele I. Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ două milioane de euro şi a fost asigurată de Guvernul României. De asemenea, în scurt timp vor fi finalizate şi lucrările la campusul şcolar, costurile totale ale proiectului, realizat cu ajutorul firmei Electrovâlcea, ridicându-se la circa şase milioane de euro. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button