Liga V

Cine îi mai opreşte pe… Romani?

Parcă niciodată Forestierul Romani nu a avut o perioadă atât de fastă. Echipa lui Dumitru Drăgănescu a obţinut duminica trecută, la Foleşti, cea de-a patru victorie consecutivă în acest sezon, care au propulsat-o în apropierea podiumului Seriei a III-a. Fotbaliştii de la Forestierul s-au aflat tot timpul la cârma meciului. Au condus cu 1-0, însă până la pauză cei de la Foleşti au reuşit să restabilească egalitatea. În repriza secundă, tot oaspeţii au izbutit să înscrie primii, izbutind în plus să strângă rândurile mai bine şi în defensivă, astfel că s-au şi impus la final cu 2-1, cele două reuşite ale echipei învingătoare fiind semnate de Constantin Şodolescu-Miuţă.

„A fost un meci frumos, între două echipe care au încercat să joace cât mai fair-play. Din păcate, nu la fel de bună a fost şi prestaţia „fluieraşilor”, care au cam gafat. Nici băiatul care a venit de la Craiova, Alin Iagăr, nu a prea convins. Îi recomand să fie mai ferm”, ne-a spus Dumitru Drăgănescu, delegatul celor de la Forestierul Romani. Iagăr a fost ajutat la cele două linii de Alin Epure şi Marian Bădiţă, doi cavaleri ai fluierului ieşiţi relativ recent de pe băncile şcolii de arbitri.
Forestierul Romani are de trecut, la finele săptămânii, un alt obstacol extrem de important: Unirea Tomşani. „Meciul cu Viitorul Foleşti a fost primul din seria celor două partide pe care le-am avut de jucat în deplasare. La finele săptămânii mergem iarăşi la Tomşani, însă de data aceasta vom juca împotriva celeilalte grupări din această comună, Unirea. Este un meci clar mai dificil decât cel cu Viitorul, dar ţinând cont că am urcat la +3 în clasamentul adevărului, cred că putem să-l abordăm mult mai relaxaţi, astfel încât să putem produce şi o surpriză”, a concluzionat Drăgănescu.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button