Bârfe

Zvonuri (ne)bune de luat în seamă

• Un fost candidat la şefia AJF Vâlcea s-a întâlnit zilele trecute cu un aliat al lui Pintilie, care trece adesea prin biroul „talibanului”. S-a discutat amical, însă au fost „trecute în revistă” şi unele probleme stringente din activitatea de zi cu zi a forului fotbalistic judeţean.

• După ce prietenul Pintilie l-a „uns” şef la CJA Vâlcea cu scopul de a redeveni observator FRF, Viorel Neacşu şi-a văzut în sfârşit visul cu ochii, fiind delegat săptămâna trecută la una dintre partidele din Liga a III-a. Din păcate, capacitatea drăgăşeneanului de a conduce o comisie importantă din fotbalul judeţean vâlcean este pusă sub semnul întrebării. Neacşu rămâne „abonat” la meciurile cu scandal, la care, se vede treaba, este aproape incapabil să aplaneze conflictele.

• Ne-a şoptit o viorea că la AJF s-au făcut transferuri şi după încheierea perioadei legale, care a expirat oficial pe 12 septembrie. Altfel cum se explică faptul că un fotbalist a evoluat duminică, 14 septembrie la o echipă, iar în runda următoare a apărut pe teren în formula de bază a alte grupări. Se pare că mult iubitul conducător şi făcător de bine Jackie Pintilie nu este deloc străin de „manevră”. 

• Un angajat al unei primării din Vâlcea s-a bucurat nespus de mult pentru succesul echipei de handbal feminin Oltchim Rm. Vâlcea, deşi el semnează ştatele de plată pentru societatea Urban SA, care sponsorizează rivala Rulmentul din Braşov. „Aoleu, să nu-mi divulgaţi numele că risc să rămân fără serviciu!”, ne-a rugat personajul în cauză, deloc încântat de faptul că ne dezvăluise secretul său.

• După numirea unui nou selecţioner, Luminiţa Dinu şi Steluţa Luca vor reveni, mai mult ca sigur, la echipa naţională de handbal feminin. Principalul obiectiv al celor două handbaliste de geniu ale României rămâne câştigarea unei medalii de aur într-o mare competiţie. Campionatul European din luna decembrie a acestui an este cel mai bun prilej pentru a izbuti acest lucru.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button