Administratie

250 de lămpi tip LED, montate la Bărbăteşti pentru modernizarea iluminatului stradal

La Bărbăteşti continuă investiţiile. Autorităţile locale s-au mişcat bine chiar şi în vremuri tulburi, de pandemie, când alocările bugetare au fost minime. Cu bani din bugetul local, Constantin Banacu şi-a respectat promisiunea şi a asfaltat deja 10 din cele 11 uliţe care rămăseseră nemodernizate în comună. Săptămâna aceasta a intrat în procesul de asfaltarea uliţa care asigură accesul către stadionul din localitate. În paralel, s-a intervenit pentru montarea unor lămpi noi, tip LED. Primarul a obţinut finanţare nerambursabilă de la AFM, în valoare de aproape 500.000 lei pentru modernizarea iluminatului stradal. Contractul a fost semnat în vară. Intervenţiile au început deja. 250 de lămpi vor fi montate, în total, prin intermediul acestui proiect, care are drept scop şi creşterea eficienţei energetice. Iniţiativele administraţiei publice locale au fost lăudate de sute de localnici în mediul virtual. Constantin Banacu va continua să caute soluţii şi pentru realizarea celorlalte obiective pe care şi le-a propus, pentru a crea la Bărbăteşti condiţii ca la oraş.

Articole Similare

Back to top button