Editorial Politic

Andrei Gheorghiu, o „găină” fără demnitate! A pus cruce USR-ului la Vâlcea, dar nu şi-a anunţat demisia

În politică, la fel ca în viaţă, există şi oameni cu demnitate şi bărbăţie. Din păcate, prea puţini. Şi mai există găinile cu studii la barieră, care concret nu ştiu să facă nimic, sunt nesimţiţi, dar cumva au dobândit o calitate de a profita de orice oportunitate.

Am făcut acest scurt intro gândindu-mă la anunţul făcut de Cătălin Drulă, liderul USR. Deşi îmi este un personaj total antipatic – şi recunosc că fac alergie doar când aud de AUR, USR şi alte asemenea mizerii – am apreciat acum la el asumarea. Zilele trecute, după eşecul de proporţii din 9 iunie, a anunţat că demisionează din funcţia de preşedinte şi că va pregăti toate cele necesare pentru noi alegeri interne, undeva spre finele lunii iunie. Mă aşteptam, dar nu foarte mult, la acelaşi gest şi din partea lui Andrei Gheorghiu, de la Vâlcea, un personaj care, deşi nu a dovedit nicio calitate sau merite legate de vreo performanţă politică, ci doar abilitatea specifică oportunistului, a ajuns – arzând etape importante – în fruntea organizaţiei. Pe 9 iunie, în ciuda potenţialului USR, a pus cruce acestui partid la Vâlcea şi, dacă ar fi avut un minim bun simţ, şi-ar fi dat demisia. Nu a făcut-o, semn că face parte din categoria găinilor din politică, a oamenilor fără demnitate şi scrupule. Mai devreme sau mai târziu, Andrei Gheorghiu va fi forţat să facă nu unul, ci zece paşi înapoi, iar până dispare din peisaj rămâne cu imaginea unui trădător şi incompetent care, câtă vreme a fost viceprimar la Rm. Vâlcea, s-a plimbat în draci pe bani publici, fără ca în urma acestor plimbări, să se vadă vreun beneficiu pentru oraş. Ruşine!

Eduard Dulăcioiu

Articole Similare

Back to top button