„Oltchim nu poate supravieţui şi nu poate avea performanţe fără suporteri”
• preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, îşi doreşte pentru 2011 o sală arhiplină la meciurile echipei de handbal
Ioan Gavrilescu este cel mai longeviv preşedinte de club din România. Jumătate din viaţă şi-a dedicat-o formaţiei de handbal de la Rm. Vâlcea, care a realizat, sub comanda sa, performanţe ce cu greu ar putea fi egalate de vreun sport de echipă din ţară. Oltchim a fost de 16 ori campioană naţională, a câştigat numeroase trofee, a obţinut Cupa Cupelor, a jucat în 2010 o finală de Liga Campionilor, iar acum aspiră la cucerirea celei mai importante competiţii inter-cluburi din handbalul feminin. Preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, vorbeşte în cadrul unui interviu, despre ce a fost, ce este şi ce va fi la echipa de handbal.
* Pentru Oltchim s-a încheiat 2010. Dacă ar fi să faceţi un bilanţ, sunteţi mulţumit de realizările echipei din acest an?
– Dacă luăm în calcul jumătatea a doua a sezonului competiţional 2009-2010, care se înglobează calendaristic în semestru I al anului 2010, putem spune că a fost un sezon foarte bun pentru echipa de handbal Oltchim, întrucât aceasta şi-a îndeplinit ambele obiective pe care le-a avut. Acestea au fost câştigarea pentru a 16-a oară a titlului de campioană naţională, lucru care s-a întâmplat şi accederea până în finala Ligii Campionilor. Am jucat finala în compania echipei Viborg, care a câştigat această competiţie, dar pentru Oltchim, accederea în ultimul act al întrecerii, a fost cea mai bună performanţă europeană din istoria clubului. Pentru acest lucru doresc încă o dată, acum, la ora de bilanţ a anului 2010, să felicit atât jucătoarele, cât şi conducerea tehnică, care le-a pregătit şi le-a condus către acest succes extraordinar. În ţara noastră, în ultimii 21 de ani, nicio echipă de la jocurile sportive nu a obţinut o astfel de performanţă, calificarea în finala Ligii Campionilor, a cărei valoare nu o poate contesta nimeni. Liga Campionilor este la orice sport competiţia numărul 1 pe echipe la nivel de inter-cluburi şi sigur că valoarea acestei performanţe trebuie apreciată ca atare.
Referitor la sezonul 2010-2011 de Liga Campionilor, echipa noastră a avut o evoluţie bună, pot să spun, în grupa C, pentru că a realizat tot acelaşi număr de puncte ca şi în sezonul trecut, 8 la număr. Dacă atunci am terminat pe locul I, acum am fost depăşiţi în clasament de Larvik, care a acumulat 10 puncte, Oltchim ocupând poziţia a doua, datorită faptului că în primul meci, cel disputat la Randers, echipa, privind jocul cu superioritate şi fiind sută la sută convinsă că poate câştiga lejer, a făcut un meci slab. Apoi am făcut un joc foarte bun în Norvegia, chiar dacă am pierdut, iar celelalte meciuri le-am câştigat, calificându-ne în grupele principale. Suntem pe direcţia obţinerii aceluiaşi obiectiv, acela de a juca finala Ligii Campionilor.
Iar în campionat s-au disputat numai 9 jocuri, dar Oltchim se află pe locul I, acumulând maxim de puncte, 18 şi sunt speranţe ca titlul de campioană să rămână în oraşul nostru pentru încă un sezon, adică pentru a 17-a oară.
„Sunt adeptul reducerii consistente a numărului de echipe din Liga Naţională”
* Aţi amintit despre campionatul intern. Dacă în anii trecuţi mai era câte o echipă care punea probleme Oltchim-ului, acum cucerirea titlului în Liga Naţionala pentru echipa vâlceană a devenit practic o simplă formalitate. Ce soluţii propuneţi pentru îmbunătăţirea sistemului competiţional şi ridicarea valorii campionatului intern?
– Nouă, clubului, atât conducerii, cât şi jucătoarelor, ne pare rău că s-a ajuns în această situaţie în care Oltchim nu are adversar în campionatul naţional. E foarte adevărat că în anii anteriori, mai existau una-două echipe, care ne puneau ceva probleme. Pentru noi conta foarte mult acest lucru, pentru că eram ţinuţi în „priză”. Acum, trebuie să găsim alte metode şi mijloace pentru a menţine în formă jucătoarele. Ele sunt conştiente că nu pot pierde nici un meci în Liga Naţională. Aceasta nu este nicio înfumurare a lor sau nu putem fi acuzaţi de lipsă de modestie, pentru că diferenţa de valoare între locul 1 şi locul 2 este din păcate destul de mare. Aceasta este o problemă care, pe mine, ca preşedintele al clubului Oltchim, m-a interesat întotdeauna. Sunt adeptul unei competiţii interne acerbe, cu mulţi adversari de valoare, dar din păcate, la nivelul conducerii Federaţiei se gândeşte altfel, probabil în ideea de a mări cât mai mult aria de răspândire a acestui joc Dar astfel se diluează calitatea campionatului. După opinia mea, numărul de 14 echipe în Liga Naţională este mult prea mare, raportat la fondul jucătoarelor de valoare din România. Acest număr al jucătoarelor de valoare a scăzut considerabil, iar acest lucru se poate vedea şi la echipa naţională, acolo unde ne bazăm de 10 ani cam pe acelaşi fond de jucătoare. Doar câteva jucătoare mai tinere au reuşit să vină alături de vechea generaţie. Mă refer la fetele care se găsesc la echipa naţională şi au acum în jur de 25-26 de ani.
Eu sunt adeptul reducerii consistente a numărului de echipe. Ar trebui să fie maxim 8. Cred că astfel ne-am îndrepta către o echilibrare valorică a forţelor în campionatul României. În cazul acesta, ar trebui un sistem competiţional dublu, în sensul să se joace două tururi şi două retururi, ceea ce ar însemna un număr de 28 de jocuri pentru fiecare echipă. Astfel s-ar ridica ştacheta performanţei pe alte culmi valorice. S-ar concentra jucătoarele bune la aceste 8 echipe, s-ar elimina complet orice posibil aranjament. Nimeni nu-şi va putea permite să facă vreun aranjament, pentru că cinci-şase echipe se bat pentru a ocupa o poziţie care le va da dreptul să evolueze în cupele europene, iar pentru locurile 7 şi 8, care ar fi retrogradabile, lupta ar fi, de asemenea, acerbă, strânsă şi nimeni nu-şi va mai permite astfel să stea liniştit la mijlocul clasamentului. N-ar mai exista un mijloc al clasamentului, ci doi poli, unde luptele vor fi cât se poate de echilibrate şi de corecte. Este un punct de vedere. Nu am pretenţia ca Federaţia să-l accepte.
* S-a încercat crearea unor centre de excelenţă în ideea de a strânge în acelaşi loc cei mai buni jucători din ţară. Cât de mult ajută aceste centre de excelenţă la ridicarea valorii handbalului românesc?
– Apariţia centrelor de excelenţă este o idee foarte bună. Eu o subscriu totalmente şi aici aduc felicitări domnului preşedinte al FRH, Cristian Gaţu. Rm. Vâlcea a fost ales ca loc de funcţionare al acestui centru de excelenţă al handbalului feminin, iar acest lucru nu poate reprezenta decât o cinste şi o onoare pentru noi. Repet, este o idee foarte bună, el creează condiţii bune şi foarte bune de pregătire, are însă o singură hibă şi e mare, după opinia mea, pentru că nu s-au găsit soluţiile pentru a atrage şi a aduce la acest centru cele mai bune jucătoare la nivelul lor de vârstă. Aici ne izbim de o anumită reţinere din partea antrenorilor de la cluburile de junioare şi uneori şi din partea părinţilor. Dar nu atât din partea părinţilor, cât mai ales a antrenorilor. Pentru că părinţii îşi dau seama până la urmă ce e mai bine pentru copilul lor. Ni s-a întâmplat şi nouă. Au venit aici părinţi şi când au văzut condiţiile, şi-au lăsat copilele să facă handbal de performanţă. Reţinerile cele mai mari vin din partea antrenorilor, care nu doresc să piardă din echipele lor, care sunt şi ele angrenate într-un sistem competiţional, cea mai bună sau cele mai bune jucătoare pe care le au. Pentru că forţa echipei respective se diminuează, rezultatele nu mai sunt aceleaşi, iar ei, ca profesori, dacă nu obţin medalii într-un campionat naţional, nu mai sunt apreciaţi. De aceea trebuie găsită o variantă de cointeresare a acestor antrenori, care cedează cei mai buni jucători în favoarea centrului. E adevărat, primesc o indemnizaţie, dar e foarte mică. Indemnizaţie care, după părerea mea, se dă degeaba, pentru că nu-şi atinge scopul. Nu este tentantă pentru nici un antrenor, aşa cum este ea gândită acum. Dacă Consiliul de Administraţie al FRH va găsi o soluţie pentru a rezolva această problemă, atunci rolul şi eficienţa centrelor de excelenţă va creşte considerabil.
* O medalie la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia a Naţionalei României ar reprezenta un atuu pentru Oltchim în tentativa acesteia de a accede din nou în finala Champions League?
– Personal, sunt optimist că vom ajunge din nou în finala Ligii Campionilor şi cred că vor conta şi rezultatele de la Campionatul European, acolo unde echipa naţională se găseşte în acest moment şi unde Oltchim este reprezentată prin 10 jucătoare, unde se regăsesc trei persoane din conducerea tehnică care au activat la Oltchim. Mă refer la cele două jucătoare, Dinu şi Lecuşanu şi la antrenorul principal, Radu Voina. Nu trebuie să-l uităm nici pe Ionescu, maseurul. Atuul Naţionalei este această omogenitate a echipei, la care se adaugă alte cinci-şase jucătoare de la alte cluburi, jucătoare valoroase. Mă refer la Vărzaru, Şoit, Brădeanu şi celelalte trei fete din ţară. Sunt speranţe ca echipa naţională să obţină o performanţă notabilă la acest campionat european. Am insistat asupra lui pentru că în situaţia în care, România, cu 11 componente de la Oltchim (şi Smedescu e tot jucătoarea noastră), va realiza o performanţă notabilă, aceasta va fi de bun augur pentru echipa vâlceană, mai ales din punct de vedere al moralului. Acesta va creşte şi mai mult dacă pe parcursul Campionatului European vom întâlni şi echipa naţională din Muntenegru, acolo unde de fapt se găseşte Buducnost, fără două jucătoare, care sunt din Serbia.
Aurelia Brădeanu ar putea reveni la Oltchim
* După campionatul Mondial din 2005 aţi transferat practic toată Naţionala la Vâlcea, apoi după Cupa Mondială din Danemarca aţi luat-o pe Melinda Geiger. Dacă România obţine rezultate notabile la Campionatul European, vă gândiţi să mai aduceţi la Vâlcea vreo handbalistă de la Naţională dintre cele care nu aparţin Oltchim-ului?
– Acum este greu să spun că mai putem face ceea ce am făcut în 2006, când am transferat 11 jucătoare, pentru simplul fapt că nu prea mai ai ce să iei. Nu mai sunt decât trei jucătoare la Naţională, care evoluează în afara graniţelor României. Vărzaru şi Brădeanu au 31 de ani, sunt către finalul carierei. Vărzaru este ferm convinsă că va rămâne în Danemarca. Nu este exclus ca Brădeanu să mai joace un an sau doi, poate la Rm. Vâlcea, aici unde, de fapt, din câte am înţeles, şi-a dori să se retragă alături de familie, la sfârşitul carierei handbalistice. Iar a treia, Şoit, are deja familia şi este convinsă că va rămâne în Spania. Deci, din afară, nu mai putem transfera jucătoare, pentru că din păcate, nu avem ce să transferăm. Nu este aceeaşi situaţie ca în decembrie 2005, când în echipa naţională au existat şase jucătoare care evoluau în afara graniţelor ţării şi au acceptat toate să vină la Vâlcea să construiască o echipă competitivă pe plan european.
* Revenind la transferuri. Mai vizaţi în această perioadă vreo achiziţie?
– Noi ne-am gândit, dar majoritatea jucătoarelor de valoare au evoluat în prima fază a Ligii Campionilor şi dacă am aduce vreo jucătoare dintre acestea la Vâlcea, nu am putea să o folosim în faza a doua a acestui sezon de Champions League. Am putea transfera numai jucătoare care provin de la echipe care nu au evoluat în prima fază a grupelor Ligii Campionilor. Ori aceste formaţii nu au, din păcate, handbaliste de mare valoare, care să vină să întărească forţa echipei Oltchim în această fază şi pentru etapele următoare ale competiţiei, care, sigur, implică mai multe pretenţii.
„Nu s-a pus niciodată, în mod foarte clar, problema înlocuirii lui Kovacs”
* La un moment dat, s-a spus că intenţionaţi să renunţaţi la serviciile antrenorului Peter Kovacs. Se mai pune în acest moment problema înlocuirii tehnicianului maghiar?
– Am avut şi noi probleme, ca şi alte echipe, când s-a schimbat antrenorul. A venit cu o altă viziune, cu un alt sistem de joc. Pentru că orice schimbare de antrenor, aducerea unor noi jucătoare, orice schimbare de conducători, influenţează evoluţia echipei şi trebuie avută puţină răbdare în ceea ce priveşte constituirea unui tot unitar.
Nu se pune problema înlocuirii lui Peter Kovacs. Sincer să fiu, din punctul de vedere al clubului, nu s-a pus niciodată această problemă în mod foarte clar, pentru că noi avem un contract cu Peter Kovacs şi pentru că suntem conştienţi, conform celor spuse anterior, că este nevoie de o perioadă de timp până la realizarea unei echipe omogene şi unite. Sigur că aici, în cazul dumnealui, fiind vorba despre un antrenor străin, sunt câteva probleme de rezolvat în ceea ce priveşte comunicarea. Se comunică puţin mai greu din cauza necunoaşterii limbii române de către Peter Kovacs, chiar dacă jucătoarele noastre, în mare parte, ştiu destul de bine engleza, iar antrenorul vorbeşte la fel, corect. Dar e mai greu atunci, în momentele importante ale jocului, în perioadele de time-out, când trebuie să-ţi găseşti cuvinte foarte potrivite în momente foarte scurte. Un time-out durează un minut din care foloseşti 45 de secunde. Atunci trebuie să exprimi în câteva cuvinte tot ceea ce gândeşti. Dacă nu o faci în limba ta, este foarte greu. Din păcate, mai trebuie să aşteptăm, dar semnalele sunt pozitive. Mă gândesc la faptul că ultimul meci al echipei, cu Larvik, a însemnat altceva sub aspectul jocului în ansamblu. S-a demonstrat că echipa, încet-încet, va deveni cea care a fost anul trecut.
* Ştiu că se punea problema, în sezonul trecut, să vă retrageţi din activitate dacă Oltchim ar fi câştigat cea mai importantă competiţie europeană. Acum obiectivul e acelaşi, accederea în finala Ligii Campionilor. Vă veţi mai gândi la retragere dacă Oltchim va câştiga trofeul Champions League?
– Cu siguranţă! Eu respect ceea ce am afirmat. Să dea Dumnezeu să apuc să mă retrag!
Roxana Han îşi doreşte să se retragă la Zalău
* Sunt câteva jucătoare cărora le expiră contractul în vara lui 2011. Şi-a exprimat cineva intenţia de a părăsi Oltchim-ul?
– E adevărat, sunt câteva jucătoare, şapte la număr. Deja am discutat cu trei dintre ele şi vom continua aceste discuţii după Campionatul European. Intenţionăm să le propunem o prelungire a contractelor la şase jucătoare dintre cele şapte, pe un an, pe doi ani, pe trei ani, în funcţie de dorinţa lor, în primul rând. Este vorba despre Ionela Stanca, Oana Manea, Paula Ungureanu, Talida Tolnai, Roxana Han, Adriana Nechita şi încă o handbalistă. Sunt jucătoare importante. Dorim să le reţinem pe toate, dar este o jucătoare care nu mai poate să-şi continue activitatea. Este vorba despre Roxana Han, care anul trecut a acceptat un contract numai pe un an de zile. A spus că la finalul acestuia doreşte să se întoarcă acolo unde îşi are familia şi unde se va stabili, la Zalău. Soţul ei şi-a deschis un cabinet de chineto-terapie în Zalău şi doreşte ca şi ea să lucreze în acest domeniu. Sigur, acesta este un punct de vedere pe care jucătoarea şi l-a exprimat anul trecut. Nu înseamnă că, sută la sută, ne vom despărţi de Roxana Han. Dacă totuşi nu va renunţa la această variantă, noi îi vom respecta decizia şi îi vom mulţumi pentru modul extraordinar de corect în care a jucat la Rm. Vâlcea. A jucat poate mai puţin decât ar fi meritat. Eu o apreciez foarte mult, este o jucătoare inteligentă, valoroasă, cu multă experienţă, dovadă că Radu Voina a convocat-o pentru Campionatul European. Nu este o jucătoare care să rămână, deocamdată, în afara lotului Naţionalei.
* Cu Ionela Stanca aţi avut vreo discuţie? Ştiu că despre ea se spunea că ar intenţiona să meargă în Franţa, la finele acestui sezon, acolo unde se află soţul ei.
– Ionela Stanca încă nu este hotărâtă. Noi am avut o discuţie cu ea şi ne-a promis că după întoarcerea de la Europene, va sta câteva zile în Franţa şi va discuta cu soţul ei, care este antrenor de rugby. Doresc să se stabilească în Franţa pentru următorii ani, dar nu este încă o situaţie foarte clară. Eu trag speranţe că pentru cel puţin un an, ea îşi va prelungi contractul cu Oltchim. Sigur, alegerea ei ar putea fi influenţată de mai mulţi factori. Depinde de decizia familiei, depinde de modul cum gândeşte soţul ei despre această problemă. Sunt tineri şi e greu să stea, la 30 de ani, despărţiţi. Însă, aş putea spune, în acelaşi timp, ducându-se în Franţa, cariera ei handbalistică se cam termină pentru că nu există în această ţară echipă de nivelul Oltchim-ului.
* Aţi discutat cu sponsorul principal, în cazul în care veţi câştiga Liga Campionilor, care va fi strategia viitoare? Vă întreb acest lucru pentru că, Viborg, de exemplu, după ce a câştigat Liga Campionilor, a cedat uşor câteva jucătoare, iar acum n-a mai prins grupele principale ale competiţiei europene supremă. Şi la Hypo situaţia a fost oarecum similară. Dintr-o echipă de temut, formaţia din Viena a ajuns să nu mai sperie pe nimeni…
– E adevărat, Viborg a pierdut patru jucătoare. Pe Bojana Popovic, surorile Lunde şi încă o jucătoare. Iar când îţi pleacă patru jucătoare de bază în acelaşi timp dintr-o echipă, se simte, indiferent ce-ai pune în loc. Nu se aştepta nimeni ca Viborg să nu meargă mai departe din grupa A. S-a oprit la nivelul locului 3 şi va continua în Cupa Cupelor. A părăsit Liga Campionilor tocmai câştigătoarea trofeului sau deţinătoarea acestuia. De asemenea, Hypo Bank Viena este iar o surpriză neplăcută, aş putea spune. Cea mai titrată echipă din Europa, care a câştigat de şase-şapte ori această competiţie supremă a echipelor de club, a părăsit şi ea competiţia. Sunt probleme interne ale fiecărui club şi probabil cauza principală a acestor eşecuri o reprezintă restrângerea fondurilor. În situaţia în care nu poţi asigura partea financiară, jucătorii de mare valoare îţi pleacă, pentru că nu acceptă să joace pe sume mai mici. Sunt foarte puţini jucători de mare valoare şi datorită acestui lucru preţul lor este pe măsură.
Nu am discutat cu sponsorul despre strategia viitoare, în cazul în care vom câştigat Liga Campionilor. Va fi timp să facem şi acest lucru. Obiectivul nostru, declarat, scris, care se regăseşte în regulamentul de ordine interioară anual al echipei, este acela de a juca finala. Dacă vom reuşi să câştigăm această competiţie, va fi un lucru extraordinar şi cu siguranţă, sponsorul principal, indiferent de situaţie, nu-şi va lua mâna de pe noi. Din contră, cred că vom reuşi să strângem pe lângă echipă şi alţi sponsori, pe lângă Oltchim, cu potenţă financiară, care să se asocieze cu imaginea pozitivă dată de numele cunoscut al acestei echipe.
Sondaj pe site-ul clubului, pentru suporteri
* Oltchim s-a obişnuit să joace toate meciurile din Liga Campionilor cu sala arhiplină. În prima parte a acestui nou sezon, situaţia nu a mai fost identică, nu s-au ocupat toate locurile disponibile din Sala Traian. Care credeţi că este cauza acestei situaţii?
– Am o amărăciune în suflet, o neîmplinire, o situaţie care încă nu-mi este clară. Motiv pentru care intenţionez să fac un sondaj de opinie, prin site-ul clubului. În ultimii 27 de ani, din 1983 şi până în prezent, Oltchim joacă neîntrerupt în cupele europene. Au fost Challenge Cup, Cupa Cupelor, Cupa EHF sau Liga Campionilor. La toate jocurile pe care echipa Oltchim le-a disputat acasă, în Sala Sporturilor Traian, sala a fost arhiplină. Problema cea mai grea pentru noi a fost întotdeauna să asigurăm un număr cât mai mare de bilete posibil, raportat la situaţia care există în Sala Sporturilor, mă refer la cele 2000 de locuri disponibile pe scaune. Absolut la toate meciurile am avut astfel de probleme. Acum, în cele trei jocuri din grupa iniţială a Ligii Campionilor, ne-a surprins faptul că numărul spectatorilor a fost considerabil mai mic. Mă refer la spectatorii din tribuna a doua, acolo unde publicul spectator are acces în sală în baza biletelor de intrare. Dacă înainte, ca număr de bilete, vindeam 1000-1100 de bilete, acum numărul a ajuns la aproximativ 400. Eram obişnuiţi cu o sală arhiplină şi ne făceam chiar probleme să intervenim la autorităţile locale şi centrale, pentru o eventuală construcţie de sală nouă. Sigur că în tribuna A sau tribuna I, lucrurile au stat total altfel, întrucât acolo avem în jur de 700 şi ceva de abonamente, iar persoanele care au abonamente s-au dovedit până la urmă a fi cei mai fideli spectatori ai acestei echipe. Însă, suporterii adevăraţi, după părerea mea, sunt cei de vizavi de tribuna oficială, acolo unde se pot manifesta altfel şi încurajează echipa într-un mod deosebit. Avem foarte mare nevoie de aceşti spectatori! Şi cei cu abonamente încurajează echipa, dar nu aşa de vehement cum o fac adevăraţii, veritabilii suporteri din tribuna a doua. Iar faptul că în acea tribună nu s-au mai ocupat toate locurile disponibile, ne-a afectat, atât pe noi, club, cât şi pe jucătoare. Jucătoarele erau obişnuite să joace meciurile din cupele europene, în special cele din Liga Campionilor, cu sala arhiplină, publicul fiind întotdeauna al optulea jucător.
Acest sondaj de opinie pe care vreau să-l fac va avea câteva întrebări prin care să descoperim de fapt care este adevărata cauză a scăderii substanţiale a numărului de spectatori de la tribuna a doua. Ne-am gândit şi noi şi cauzele pot fi mai multe. Una ar putea fi preţul mai mare al biletelor de intrare, a fost 30 de lei faţă de 20 de lei anul trecut, dar acest lucru l-am făcut din dorinţa de a creşte încasările din manifestările sportive. Oltchim face eforturi foarte-foarte mari să susţină financiar această echipă, dar fiind criză peste tot, este foarte greu. Sigur că această criză se manifestă şi la nivelul spectatorilor şi poate mulţi şi-au făcut socoteala că este mai rentabil să stai acasă, să fumezi o ţigară şi să bei două beri, în faţa televizorului. Cu toate că atmosfera din sală nu poate fi egalată de nici o transmisie TV. De asemenea, am luat în calcul şi ideea că suporterii n-au mai venit la sală în semn de protest pentru modul în care s-au distribuit biletele de la finala Ligii Campionilor disputată la Bucureşti. Este şi acest lucru posibil. Dar n-aş vrea să cred asta! Chiar dacă pe undeva noi am greşit, la vremea respectivă ne-am cerut scuzele de rigoare pentru faptul că s-a dezavantajat adevăratul suporter. Au fost şi motive obiective, şi subiective… Oamenii, într-un fel, sunt de înţeles. I-m înţeles şi ne-a durut sufletul pentru că adevăraţii suporteri ei sunt, cei care vin la toate meciurile din Sala Sporturilor Traian, dar am crezut şi credem în continuare că dânşii ne-au înţeles şi nu acesta ar putea fi principalul motiv pentru care sala nu mai este plină. Direcţia Generală de Statistică la care noi am apelat a înregistrat un număr de 30.018 cereri de bilete, pentru o sală de 5000 de locuri, deci era imposibil să facem faţă solicitărilor.
Ar mai fi o variantă, ne-am gândit noi, pe care iar nu vreau să o accept, pentru că ar fi foarte gravă, poate cea mai gravă şi anume apariţia fenomenului de saturaţie vizavi de handbal, din partea spectatorilor. Nu este exclus ca, totuşi, ea să existe şi dacă există va fi foarte grav. Dorim, prin acest sondaj de opinie, să aflăm adevărata cauză a reducerii numărului de spectatori, pentru că Oltchim, din toate punctele de vedere, nu poate supravieţui şi nu poate avea o performanţă deosebită, fără suporteri. Fără spectatorul din Sala Sporturilor Traian, fără spectatorul de la tribuna B, care intră în baza unui bilet de intrare şi practic îşi aduce şi el o mică contribuţie la susţinerea financiară a echipei. Eu rog publicul spectator, indiferent de motivul pentru care nu a mai venit în sală în aşa număr mare cum o făcea înainte, la aceste trei jocuri de Liga Campionilor care urmează, să-şi revizuiască puţin gândirea, să încerce fiecare să dea un răspuns la aceste întrebări care vor apărea pe site-ul clubului, în aşa fel încât să ajungem la situaţia de dinainte. Pentru că noi am făcut în permanenţă, în ultimii 30 de ani, eforturi pentru a îmbunătăţi condiţiile spectatorilor. Jucam la început pe terenul de zgură de la Liceul Chimic, apoi echipa a promovat în Divizia B. La primul meci au venit suporteri în număr foarte mare, câteva sute. Stăteau în picioare, rezemaţi de gardul împrejmuitor al terenului. Am construit la Combinat, într-o săptămână, trei tribune metalice, cu o capacitatea de vreo 600 de locuri, care au funcţionat ani de zile pe terenul acesta de la liceul de chimie. Deci tot ce-am făcut noi, am făcut numai şi numai pentru a îmbunătăţi condiţiile spectatorilor. De asemenea, acum există două tabele noi, care funcţionează concomitent pentru ca orice om, din orice poziţie a sălii, să vadă evoluţia scorului, timpul de joc, numele jucătoarelor de pe teren, al marcatoarele, eliminările şi toate informaţiile posibile despre meci. Au fost făcute eforturi foarte mari să le facem să lucreze concomitent, pentru că aceste tabele şi soft-urile, costă o avere. În plus, pentru sponsorii noştri, cei cărora le asigurăm reclamă şi publicitate s-a implementat, pentru prima dată într-o sală de sport din România, un sistem de afişare cu leduri a reclamelor, o metodă mai modernă, mult mai atractivă decât acele bannere fixe, lucru ce a însemnat pentru noi o investiţie destul de mare, făcută tocmai din dorinţa de a atrage noi sponsori, noi firme care să susţină financiar această echipă. Ne luptăm şi este o luptă foarte grea, să menţinem echipa Oltchim la valoarea cu care oamenii s-au obişnuit. Îi rog din suflet să aibă mare încredere că tot ceea ce facem, facem în această direcţie şi chiar dacă uneori se mai fac şi greşeli sau sunt unele lucruri care se pot înţelege mai greu, să facă un efort să ne înţeleagă şi să revină în sala de sport, pentru că avem foarte-foarte mare nevoie de ei. De fapt, însăşi existenţa acestei echipe este motivată de numărul mare de spectatori. În situaţia în care spectatorii nu vor mai veni la Sala Sporturilor, nu văd raţiunea de a mai fi a echipei de handbal Oltchim. Ea nu este făcută nici pentru sponsorul principal, nici pentru conducerea clubului, nici pentru o mână de oameni care, eventual lucrează şi au servicii în cadrul acestui club. Esenţa acestei echipe este motivată numai de numărul mare de spectatori, de a crea acestui oraş un renume handbalistic şi nu numai. Toată lumea ştie de Vâlcea în special datorită existenţei acestei minunate echipe care se numeşte Oltchim Rm. Vâlcea. Oricine şi-ar dori să aibă o echipă de talia Oltchim-ului.
* Aş vrea să vă mai întreb şi despre schimbarea de la Direcţia pentru Tineret şi Sport a judeţului Vâlcea. Adrian Comănescu a fost înlocuit de Paul Dinu. Ce părere aveţi despre acest lucru?
– Ne interesează şi pe noi acest lucru, dar nu este nimeni bătut în cuie. Nimeni nu este născut şi făcut pentru o anumită funcţie, nimeni nu este numit pe viaţă într-o funcţie. Sigur, orice schimbare, dacă este benefică, este binevenită. Dar acest lucru nu pot să-l spun acum, pentru că va trebui să treacă un anumit timp, să pot să am termene de comparaţie. Eu, personal, de pe poziţia pe care o am, bunul simţi mă obligă şi trebuie să recunosc că am avut o colaborare foarte bună, aş putea să spun de nota 10, cu fostul director, domnul Comănescu, care într-adevăr a demonstrat că este un om dedicat sportului, cu pregătirea necesară, de specialitate, pentru a ocupa această funcţie, A fost profesor de educaţie fizică şi este arbitru de fotbal din eşalonul I.
Spun acest lucru pentru că activitatea noastră, la Sala Sporturilor, a reclamat de foarte multe ori înţelegere din partea conducerii Direcţiei Judeţene de Sport, care administra Polivalenta. Acolo ne desfăşurăm întreaga activitate, acolo avem echipamentul, magazia, un birou al clubului, un cabinet medical, cabinetul antidoping. Cerinţele pe care le reclamă participarea în Liga Campionilor, impuse de Federaţie Europeană, sunt foarte-foarte riguroase. Şi dacă nu am fi avut înţelegere din partea DSJ, n-am fi putut să ajungem unde am ajuns, n-am fi putut să ne desfăşurăm activitatea în condiţii normale, aşa cum cere regulamentul acestei competiţii supreme, care este Liga Campionilor. Repet, m-am înţeles foarte bine cu vechea conducere. Sigur, doresc ca activitatea noastră să se desfăşoare cel puţin la nivelul condiţiilor actuale şi să existe şi din parte noii conduceri aceeaşi înţelegere. Domnul Paul Dinu este un om de sport, cunoscut, a fost director la clubul sportiv Chimia şi ştie cu ce se „mănâncă” sportul de performanţă pentru că şi dânsul este un sportiv care face performanţă. Ne cunoaştem mai puţin, dar destul de bine ca să pot crede că relaţia DSJ – Oltchim va fi la fel de bună sau poate chiar mai bună. M-aş bucura să pot să spun, după o perioadă, că prin venirea noului director relaţiile Oltchim – DJS au căpătat valenţe superioare. Repet, însă, eu am fost foarte mulţumit de modul în care am colaborat cu fostul director şi mă bucură faptul că, din câte ştiu, domnul Adrian Comănescu va rămâne consilier, în cadrul Direcţiei de Tineret şi Sport. Aş recomanda, dacă mi se permite, noului director, să colaboreze cu fostul director şi să ia de la dânsul părţile bune, să elimine eventual ceea ce consideră că nu a fost bine şi să aducă un suflu nou în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii în Sala Sporturilor, în ceea ce priveşte atragerea de noi fonduri de investiţii care să contribuie la extinderea unor spaţii. Pentru că, să ştiţi, vestiarele, cel puţin cele două, pentru Liga Campionilor, sunt sub cerinţe, sunt spaţii prea mici. Există variante pentru lărgirea, mărirea lor, dar cu o anumită investiţie. La fel, se poate studia posibilitatea suplimentării locurilor în Sala Traian, să ajungem la 2800 de locuri, care ar fi cifra minimă pentru ca o eventuală finală de Liga Campionilor să se poată desfăşura în sala noastră, aici, acasă, la Vâlcea, unde de fapt se află sufletul întreg al handbalului feminin românesc.
Simona SIMA
