Liga III

„În proporţie de 60 %, retrag echipa din Liga a III-a şi o înscriu în judeţ”

* Dan Mazilu pare determinat să pună punct activităţii fotbalistice la nivel naţional sau chiar să desfiinţeze trupa pentru o perioadă

În sânul echipei Ghecon persistă starea de confuzie în ceea ce priveşte posibilitatea de a mai continua la acest nivel şi din sezonul viitor. Contactat telefonic, deputatul Dan Mazilu a confirmat faptul că a fost dispus la un moment dat să pună punct activităţii fotbalistice, din cauza parcursului slab înregistrat de Iulian Roşoagă şi compania. Dacă s-ar fi retras pe durata campionatului, trupa de fotbal din comuna Lăpuşata ar fi fost retrogradată de FRF tocmai în Liga a V-a, iar asta ar fi însemnat o lovitură dură sub centură aplicată divizionarei C. „Momentan, nici eu nu ştiu ceea ce se va întâmpla cu echipa. Până pe 1 iulie, totul va fi clarificat. Însă, în proporţie de 60 la sută, nu vom mai continua în Liga a III-a. Nu are rost în condiţiile astea! Practic, vara asta, noi n-am retrogradat la judeţ pentru că nu ne-au lăsat alte echipe, care s-au retras din competiţie. Astfel, cred că ne vom înscrie în Liga a IV-a, acolo unde avem şi noi şanse mai mari de a bate pe cineva”, ne-a declarat Dan Mazilu.

Toţi jucătorii sunt liberi de contract

În contextul în care nu va mai juca în Liga a III-a, o bună parte dintre fotbalişti şi-ar putea rezilia contractul cu Ghecon, pentru a continua la „C”, la una dintre cele două echipe, Damila Măciuca şi FC Oltchim. Parlamentarul de pe colegiul Bălceşti susţine că toţi jucătorii au mână liberă să semneze cu alte echipe. „Eu nu ţin pe nimeni cu forţa, astfel, cine doreşte să plece, e bine plecat. Nu prea avut timp să mă ocup de echipă, motiv pentru care şi cred că s-a ajuns în această situaţie. Mereu, am adoptat la Ghecon o politică de spectator, nu mi-a plăcut să mă implic mai mult decât trebuie. Îmi pare rău să desfiinţez echipa, pentru că mă leagă de ea amintiri plăcute, dar nu mai accept să fim codaşi an de an în Liga a III-a. Ce rost mai are doar să fim prezenţi în fotbalul naţional, dacă noi nu putem depăşi performanţele şi jucăm din ce în ce mai slab. Eu le-am dat mână lideră antrenorului, directorului sportiv, managerului să aducă ce jucători vor, dar se pare că nu prea le-a ieşit mare lucru”, ne-a mai spus Mazilu.

Dacă va continua, Ghecon ar putea juca la Horezu

Fiind originar din comuna Lăpuşata, pe deputatul Dan Mazilu l-ar avantaja cel mai mult ca echipa pe care o finanţează să-şi continue activitatea în zona de vest a judeţului, astfel încât comunitatea pe care o reprezintă în Parlamentul României să aibă parte, în continuare, de jocuri oficiale. „Pe noi, ne dezavantajează foarte mult faptul că, dacă vom continua în Liga a III-a, nu mai putem juca pe terenul din Berbeşti, deoarece nu poate fi omologat pentru a susţine jocuri la acest nivel. Atunci, ca primă opţiune, avem stadionul din Horezu. Pentru asta, ar trebui să discutăm cu autorităţile locale. Oricum, pentru judeţul Vâlcea, e foarte greu să aibă trei echipe în Liga a III-a. Spun asta pentru că, în primul rând, nu există suficienţi jucători care să facă faţă la acest nivel. Noi am adus iarna trecută jucători consideraţi buni în Liga a IV-a, dar când au fost să joace la un nivel superior, nu le-a mai ieşit atât de bine. E o diferenţă mare de mentalitate, comportament şi organizate între fotbalul judeţean şi cel naţional”, a mai spus deputatul UNPR.

• Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button