Liga III

„Am jucat rău de tot, împotriva unei echipe care ştie perfect să facă pressing”

Damila Măciuca – FC Caracal 0-2
* ne-a declarat antrenorul secund Marcel Carabageac, după partida cu formaţia din Olt

Damila Măciuca a fost învinsă cu scorul de 2-0 în ultima partidă din Liga a III-a şi a pierdut, cvasidefinitiv, conexiunea cu liderul Seriei a IV-a, Jiul Rovinari, care pare să meargă în pas de defilare spre eşalonul secund. Oficialii echipei vâlcene s-au declarat deranjaţi de maniera prin care arbitrul de centru a judecat unele faze de joc, în defavoarea lor. „De această dată, chiar nu ne-a ieşit deloc jocul. FC Caracal a ştiut să facă pressing permanent şi să termine întâlnirea câştigătoare. La 1-0, Ciprian Popescu a avut un gol anulat în mod incorect, pentru că centralul a considerat că Bogdan Geantă a faultat în momentul în care i-a dat pasă colegului său. Apoi, din punctul meu de vedere, trebuia să beneficiem de un penalty, pentru fault în careu, dar nu a fost să fie aşa. La golul de 2-0, băieţii mei au căzut psihic, pentru că acesta a fost marcat printr-o foglia secca superbă, fix sub transversală”, ne-a declarat antrenorul secund Marcel Cabageac, care a precizat şi faptul că FC Caracal ocupă în mod accidental o poziţie la jumătatea clasamentului, pentru că, valoric vorbind, îşi are locul în careul de aşi al seriei. „O să vedeţi că, până la final, cei din Olt s-ar putea regăsi chiar pe podium”, a mai adăugat „secundul”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button