Acasă Volei Voleibalistele de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” au disputat joi, 20...

Voleibalistele de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” au disputat joi, 20 aprilie, primul meci de la turneul semifinal

502
0

* elevele lui Marius Mărgărit au stat în prima rundă, care a avut loc miercuri, 19 aprilie

În această săptămână, mai precis în perioada 19-23 aprilie, la Tg. Mureş are loc primul turneu semifinal din cadrul Campionatului Naţional de volei rezervat junioarelor. Printre grupările care participă la această competiţie se numără şi cea a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, din Rm. Vâlcea, care a încheiat pe locul secund sezonul regulat. Deşi iniţial în Seria a III-a semifinală au fost repartizate şase echipe, doar cinci dintre acestea sunt prezente efectiv la turneul de la Tg. Mureş. Este vorba de CSU Medicina CNUE Tg. Mureş (gazda competiţiei), LPS Cluj-Napoca, ACS Juvenil Nicolae Titulescu Braşov şi LPS Unic Piatra Neamţ. Cea de-a şasea formaţie, CS Era Sport Oradea, nu a mai putut participa din cauza faptului că multe jucătoare din lot nu au luat probele de control organizate la finele săptămânii trecute de FR Volei. Prima clasată la competiţia de la Tg. Mureş va accede direct la turneul final, iar echipele care vor ocupa locurile 2-3 vor juca mai departe, în cea de-a doua fază semifinală.

Vâlcencele se bat cu Braşov şi Piatra Neamţ, pentru locul 3

Marţi, 18 aprilie, la şedinţa tehnică, s-a stabilit şi ordinea de disputare a meciurilor din cadrul turneului de la Tg. Mureş. Elevele lui Marius Mărgărit au stat în runda inaugurală, care a avut loc miercuri, 19 aprilie. Ulterior, voleibalistele vâlcene urmau să joace, pe rând, cu ACS Juvenil Nicolae Titulescu Braşov (joi, 20 aprilie, de la ora 14.00), LPS Unic Piatra Neamţ (vineri, 21 aprilie, de la ora 14.00), LPS Cluj-Napoca (sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 13.00) şi CSU Medicina CNUE Tg. Mureş (duminică, 23 aprilie, de la ora 12.00).
„Programul turneului de la Tg. Mureş ne avantajează oarecum, deoarece nu vom juca în prima rundă şi vom avea astfel posibilitatea să le vedem la lucru pe toate celelalte patru participante. Prima adversară a noastră va fi echipa din Braşov. Formaţia de la poalele Tâmpei a avut miercuri un meci foarte greu, cu formaţia organizatoare a turneului, CSU Medicina CNUE Tg. Mureş, care e de departe marea favorită la locul 1. Cum se cunoaşte, în oraşul Tg. Mureş funcţionează de câţiva ani Centrul Naţional Universitar de Excelenţă, lucru care se observă şi din denumirea echipei din localitate. În aceste condiţii, CSU Medicina CNUE Tg. Mureş este, de fapt, o selecţionată naţională, aproape imposibil de învins de celelalte rivale din ţară, la nivel juvenil. În ceea ce ne priveşte, practic ne vom afla soarta după primele două meciuri, cu Braşov şi Piatra Neamţ, cu care ne batem pentru locul 3. Dacă le vom câştiga pe amândouă, ne vom califica mai departe, în cea de-a doua fază semifinală. Ulterior, cu echipele din Cluj-Napoca şi Tg. Mureş nu prea avem şanse la victorie, deoarece acestea sunt cele mai puternice şi vor ocupa probabil primele două locuri în clasamentul final”, a declarat Marius Mărgărit.

La Tg. Mureş, pentru CNMB evoluează doar opt jucătoare

Din păcate, la turneul semifinal de la Tg. Mureş, antrenorul Marius Mărgărit nu se poate baza decât pe serviciile a opt jucătoare. Iar asta deoarece patru din componentele lotului (Adnana Ionică, Miruna Stan şi surorile gemene Raluca şi Teodora Vâlcu) nu au trecut testele fizice organizate săptămâna trecută de Federaţie. În plus, nici ridicătoarea Ştefania Pomană nu-şi mai poate ajuta fostele coechipiere, deoarece a primit interdicţie din partea medicilor să mai facă sport, aceasta fiind în opinia antrenorului Marius Mărgărit marea absentă. Astfel, la Tg. Mureş, pentru CNMB evoluează următoarele jucătoare: Alina Blăgan (căpitanul echipei), Naide Luican, Elena Văduva, Mara Moldovanu, Andreea Cârstea, Carina Rabacu, Larisa Buşe (libero) şi Alexandra Popa. (N.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here