Ancheta

Senatorul Bulacu cere dreptate pentru primari şi comunităţile locale

În 2019, Ministerul de Finanţe le-a repartizat primariilor sume cu 50 % mai mici faţă de anul trecut, iar asta în condiţiile în care li s-au impus noi sarcini, ce presupun cheltuieli colosale. Plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap, a însoţitorilor acestora şi a impozitelor aferente sunt doar câteva dintre acestea.
Senatorul Romulus Bulacu consideră revoltătoare această situaţie şi, de aceea, i-a cerut explicaţii ministrului Eugen Orlando Teodorovici. „În temeiul art.6 din Legea nr. 50/2019 – Legea bugetului de stat pe anul 2019, prin derogare de la dispoziţiile art. 32 şi 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2019, din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale, se repartizează următoarele cote: 15% la bugetul judeţean, 60% la bugetele locale, 17,5% într-un cont distinct deschis de Direcţiile de Finanţe judeţene pentru echilibrarea bugetelor locale, iar 7,5% din impozitul pe venit estimat este suma ce urmează a se încasa la buget şi va fi repartizată în mod egal judeţelor, fiind un fond la dispoziţia consiliilor judeţene. Aplicarea acestor cote a generat o serie de nemulţumiri din partea edililor şi discrepanţe majore între unităţile administrativ teritoriale, ajungându-se inclusiv în situaţia ca unele primării să primească alocări diminuate sau majorate substanţial faţă de anul 2018. Există comune care deşi depăşesc 5000 de locuitori beneficiază de alocări similare unor comune cu o populaţie de 1500-2000 de locuitori”, i-a transmis parlamentarul PNL de la tribuna Parlamentului. Totodată, senatorul Bulacu i-a solicitat ministrului să prezinte algoritmul şi modalitatea de calcul care au stat la baza alocărilor, soluţii pentru situaţiile dramatice în care au ajuns unele localităţi.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button