Ancheta

La Vâlcea, din 131 de teste, 64 negative, 2 pozitive şi 65 în lucru

Amelia Piţiga, purtătorul de cuvânt al DSP Vâlcea şi Instituţia Prefectului informează că, la data de 18 martie a.c., în judeţ, există 305 persoane în izolare la domiciliu, afebrile, fără semne de îmbolnăvire, aşa cum rezultă din monitorizarea medicilor de familie. Astăzi, au ieşit din izolarea la domiciliu şi de sub monitorizarea DSP Vâlcea 10 persoane, în bună stare de sănătate, şi care nu mai reprezintă un risc epidemiologic de transmitere a COVID-19. De asemenea, în centrele de carantină avem 112 persoane, afebrile, asimptomatice. „Persoanelor supuse măsurilor de carantină sau internate în spital le-au fost efectuate 131 de teste respiratorii pentru infecţia cu COVID 19, din care 64 au fost negative şi 2 pozitive (cele din 15.03.2020). La ora actuală, 65 de probe sunt în lucru. Până în prezent, au fost internate şi izolate în secţia de Boli infecţioase a SJU Vâlcea 13 persoane”, au mai transmis DSP Vâlcea şi Instituţia Prefectului.

Articole Similare

Back to top button