31.08.2010 • Diverse • Fii primul care comenteaza
* campioana en-titre a României a câştigat fără probleme toate cele opt partide pe care le-a disputat la „Sika Cup”, o tradiţională competiţie amicală care se desfăşoară an de an la Bad Urach
Timp de trei zile, în perioada 27-29 august, micuţul orăşel Bad Urach din Germania a găzduit cea de-a 50-a ediţie a tradiţionalului turneu amical „Sika Cup”. La startul acestei competiţii au fost prezente şapte echipe, cea de-a opta formaţie invitată (CB Sagunto Mar Valencia) refuzând să mai facă deplasarea în Germania din pricina problemelor financiare cu care se confruntă. În aceste condiţii, organizatorii s-au văzut nevoiţi să alcătuiască un alt program de disputare a meciurilor.
Sistemul de desfăşurare al turneului amical de la Bad Urach a prevăzut, în prima fază, meciuri fiecare cu fiecare între şapte echipe participante. Ulterior, primele patru clasate s-au calificat în semifinale, care s-au disputat în sistem încrucişat: locul 1 cu locul 4 şi locul 2 cu locul 3. Învingătoarele din aceste meciuri s-au întâlnit în finala pentru locurile 3-4, în timp ce învinsele şi-au disputat locurile 1-2. Altfel, dacă în prima fază meciurile s-au întins pe durata a două reprize de câte 15 minute, în semifinale şi finale, partidele au ţinut 40 de minute, împărţite în două reprize de câte 20. Cititi mai departe
31.08.2010 • Diverse • Fii primul care comenteaza
* Oltchim a disputat 20 meciuri în timpul periplului prin Ungaria şi Germania, pierzând doar un singur duel, cel cu Audi ETO Gyor, din semifinalele turneului de la Schmelz (25-27)
Pe parcursul periplului pe care l-a efectuat în Ungaria şi Germania, Oltchim Rm. Vâlcea a susţinut 20 de partide amicale, bilanţul acestor dueluri fiind net în favoarea campioanelor României. Practic, trupa antrenată de Peter Kovacs şi Aurelian Roşca nu a pierdut decât un singur duel, cel cu Audi ETO Gyor din semifinalele turneului de la Schmelz (25-27). Vâlcencele au câştigat însă toate cele 19 partide, afişând o formă sportivă extraordinară, care dau speranţe oficialilor în perspectiva sezonului competiţional 2010-2011. Aşa cum se cunoaşte, obiectivul echipei Oltchim pe plan internaţional rămâne calificarea în finala Ligii Campionilor. Cititi mai departe
31.08.2010 • Liga Nationala • Fii primul care comenteaza
* sâmbătă, 4 septembrie, de la ora 18.00, campioana en-titre a România va înfrunta pe SCM „U” Craiova în Sala Traian
Campioana en-titre a României, Oltchim Rm. Vâlcea, va disputa pe teren propriu primul meci din sezonul 2010-2011. În runda inaugurală, jucătoarele pregătite de Peter Kovacs şi Aurelian Roşca vor întâlni echipa SCM „U” Craiova, proaspăt promovată în Liga Naţională. Pe banca tehnică a grupării doljene se află Victorina Bora, iar pe teren îşi mai face apariţia adesea şi Mia Rădoi, ambele numărându-se cândva printre componentele echipei Oltchim. Altfel, pentru trupa din Bănie mai evoluează şi Daniela Crap, golgheteră a Ligii Naţionale în urmă cu câţiva ani, mai precis pe vremea când îmbrăca tricoul echipei HC Zalău.
Partida Oltchim Rm. Vâlcea – SCM „U” Craiova se va dispută sâmbătă, 4 septembrie, de la ora 18.00, în Sala Traian. Cititi mai departe
31.08.2010 • Diverse • Fii primul care comenteaza
Patru dintre handbalistele de la Oltchim Rm. Vâlcea şi-au aniversat ziua de naştere în luna august. Prima sărbătorită a fost Adina Fiera, care a împlinit 25 de ani pe 11 august. Ulterior, atunci când campioanele României se aflau în Germania, a fost rândul jucătoarelor Talida Tolnai şi Cristina Neagu să primească felicitările coechipierelor lor. Tolnai a împlinit 31 de ani pe 21 august, iar Neagu şi-a aniversat ziua de naştere pe 26 august, atunci când a împlinit 22 de ani. În fine, marţi, 31 august, va fi sărbătorită şi handbalista maghiară Gabriella Szucs, cu prilejul împlinirii vârstei de 26 de ani.
Altfel, săptămâna trecută şi-a aniversat ziua de naştere şi vicepreşedintele echipei vâlcene, Petre Berbecaru, care a împlinit 55 de ani chiar duminică, 29 august. Cu această ocazie, nea Petrică a primit din partea jucătoarelor de la Oltchim un cadou simbolic, handbalistele dedicându-i succesul din turneul amical de la Bad Urach.
31.08.2010 • Liga Nationala • Fii primul care comenteaza
* runda inaugurală a sezonului 2010-2011 se va disputa duminică, 5 septembrie
La finele acestei săptămâni, mai precis duminică, 5 septembrie, se va disputa prima etapă din cadrul ediţiei 2010-2011 a Ligii Naţionale de handbal feminin. Ca şi în sezonul trecut, la start se vor alinia tot 14 echipe, deşi, la un moment dat, FRH a intenţionat să mărească la 16 numărul participantelor din elită. Faţă de campionatul precedent, în Liga Naţională vor activa două formaţii noi, CSM Bucureşti şi SCM „U” Craiova, care au luat locul retrogradatelor Rapid Bucureşti şi Ştiinţa Bacău pe prima scenă handbalistică a ţării.
31.08.2010 • Liga Nationala • Fii primul care comenteaza
SEZONUL 2010-2011 / PROGRAMUL TURULUI
Etapa I / Duminică, 5 septembrie 2010
Rulmentul Braşov – Tomis Constanţa __-__
Oltchim Rm. Valcea – SCM „U” Craiova __-__
CSM Cetate Deva – HCM Baia Mare __-__
Univ. Reşiţa – Oţelul Galaţi __-__ Cititi mai departe
24.08.2010 • Diverse • Fii primul care comenteaza
* Oltchim joacă şapte meciuri în trei zile la „Sika Cup”, cele mai puternice adversare fiind Hypo Viena, Zvezda Zvenigord, Mar Valencia şi Byasen Trondheim
* meciurile se vor întinde pe durata a doar 30 de minute (2 reprize de câte 15 minute)
Timp de trei zile, între 27 şi 29 august, Oltchim Rm. Vâlcea va fi prezentă la „Sika Cup”, o tradiţională competiţie amicală care se desfăşoară anual în Germania, în oraşul Bad Urach. Turneul a ajuns, în 2010, la cel de-al 50-lea an de când este organizat (va fi aşadar o ediţie jubiliară). La start se vor alinia opt echipe, cele mai reprezentative din handbalul european fiind Hypo Viena, Zvezda Zvenigord, Mar Valencia, Byasen Trondheim şi bineînţeles Oltchim. La turneul de la Bad Urach vor mai participa două grupări din prima ligă germană, Bayer Leverkusen şi Frisch Auf Goppingen, precum şi campioana Poloniei, SPR Lublin.
Chiar dacă la această competiţie participă nu mai puţin decât opt echipe, organizatorii au stabilit ca pe durata turneului să se joace după sistemul fiecare cu fiecare. Fiecare meci se va întinde însă pe durata a doar 30 de minute (2 reprize de câte 15 minute), aşa că efortul handbalistelor nu va fi atât de mare. Avantajul este acela că fiecare echipă va înfrunta mai multe adversare într-un timp scurt şi, implicit, se va confrunta cu diverse stiluri de joc, care vor solicita la maxim valoarea handbalistelor. Cititi mai departe
24.08.2010 • Diverse • Fii primul care comenteaza
* campioana României a pierdut duelul cu Audi ETO Gyor şi s-a clasat doar pe locul al treilea la „Sparkassen-Ladies-Cup”, un puternic turneu amical care s-a desfăşurat la finele săptămânii trecute la Schmelz
La finele săptămânii trecute, pe 21 şi 22 august, Oltchim Rm. Vâlcea a participat la „Sparkassen-Ladies-Cup”, un puternic turneu amical care s-a desfăşurat la Schmelz, un oraş micuţ, cu aproximativ 17.000 de locuitori, situat în sud-vestul Germaniei. Alături de trupa antrenată de Peter Kovacs şi Aurelian Roşca, la această competiţie au mai fost prezente alte cinci echipe, cele mai importante fiind Audi ETO Gyor (Ungaria) – care a şi ocupat la final primul loc, Metz Handball (Franţa) şi Bayer Leverkusen (Germania). Toate meciurile din cadrul turneului de la Schmelz s-au desfăşurat în câte două reprize de câte 25 de minute fiecare.
Blomberg şi Thuringer n-au rezistat iureşului vâlcean
În prima fază a competiţiei, „galacticele” au fost repartizate în Grupa B, din care au mai făcut parte echipele germane HSG Blomberg-Lippe şi Thuringer Erfurt HC, în faţa cărora Oltchim s-a impus, aşa cum era de aşteptat, fără probleme. Cititi mai departe
24.08.2010 • Diverse • Fii primul care comenteaza
* handbalista de la Oltchim a anunţat că a rupt logodna cu fotbalistul de la CFR Cluj
Doar şase luni a durat povestea de dragoste dintre handbalista Gabriella Szucs şi fotbalistul Cristi Bud. Săptămâna trecută, jucătoarea de la Oltchim a anunţat că a rupt logodna cu componentul echipei CFR Cluj. Idila s-a sfârşit astfel mai devreme decât s-a aşteptat multă vreme, deşi cei doi şi-au programat chiar nunta, în 2011! Aşa cum se cunoaşte, în această vară, Gabriella Szucs a acceptat chiar şi o scădere a salariului la Oltchim şi a semnat prelungirea înţelegerii cu gruparea vâlceană doar pentru a fi mai aproape de iubitul său. „Vreau să uit repede această relaţie. A fost destul de stresantă şi de obositore. Mă bucur că s-a terminat şi nu aş dori să mă mai ocup de acest lucru. Vreau să mă concentrez doar la handbal, să joc cît mai bine pentru Oltchim şi pentru naţionala Ungariei”, a declarat Gabriella Szucs pentru ziarele mondene din ţară.
24.08.2010 • Diverse • Fii primul care comenteaza
* Oltchim şi trupa antrenată de Herbert Muller au disputat miercurea trecută o partidă de verificare care s-a întins pe durata a trei reprize de câte 30 de minute fiecare
Înainte de participa la turneul amical de la Schmelz, Oltchim Rm. Vâlcea a susţinut o partidă de verificare în compania echipei Thuringer Erfurt HC, care e pregătită de antrenorul de origine română Herbert Muller. Meciul desfăşurat miercuri, 18 august s-a întins pe durata a trei reprize de câte 30 de minute fiecare, tehnicienii campioanei României, Peter Kovacs şi Aurelian Roşca, având posibilitatea de a rula toate jucătoarele pe care le au la dispoziţie.
Meciul s-a încheiat cu scorul de 45-43 pentru vâlcence, care s-au aflat în avantaj şi la finele primelor 60 de minute de joc (31-30). Golurile echipei Oltchim au fost marcate de Adriana Ţăcălie (5), Ionela Stanca (5), Patricia Vizitiu (5), Iulia Curea (4), Cristina Neagu (3), Oana Manea (3), Roxana Han (3), Gabriella Szucs (3), Yeliz Ozel (3), Ramona Maier (3), Adriana Nechita (3), Steluţa Luca (2), Valentina Ardean (2) şi Anastasiya Pidpalova (1).
În această săptămână, mai precis marţi, 24 august, până a se deplasa la Bad Urach, „galacticele” vor juca un alt amical, în compania echipei Trier, care activează în prima ligă germană.