Acasă Auto-Moto Audi preia de la BMW fotoliul de lider în segmentul premium

Audi preia de la BMW fotoliul de lider în segmentul premium

438
0

Audi-RS4Schimbare de lider în sectorul premium. Audi a devenit în aprilie cea mai vândută marcă premium din lume, depășind BMW și Mercedes. Luna trecută Audi a livrat peste 125.000 de unități.

Audi țintește primul loc în liga mondială a producătorilor premium. Spre bucuria oficialilor din Ingostadt previziunile lansate la începutul anului au fost contrazise și de datele statistice pe aprilie care indică o creștere aproape dublă a vânzărilor globale față de aprilie 2011. Luna trecută Audi a comercializat 125.200 de unități în timp ce BMW, principalul său rival, a raportat comercilizarea unui număr de 121.476 de unități. Pentru prima oară în acest an, Audi a suflat celor de la BMW fotoliul de lider grație cererii de pentru modele A6, A1 și Q5.
Vânzările din aprilie ale mărcii Audi au generat o creștere de 14,4% comparativ cu 2011, în timp ce la BMW vânzările au progresat cu 7,4%.
Cu toate acestea BMW rămâne liderul mondial în primele patru luni ale anului cu peste 478.000 de automobile livrate, comparativ cu Audi care a comercializat în aceaiși perioadă peste 471.000 de modele noi. Dacă tendința actuală se va păstra ți în următoarele luni, Audi are toate șansele ca în toamnă să-și atingă obiectivul mult visat, acela de a fi primul producătorul premium auto al lumii, cu trei ani mai devreme decât plănuise.
Performanțele înregistrate luna trecută poziționează Audi și în fața celor de la Mercedes care au comercializat 418.426 de unități.
Odată cu lansarea noului A3, compania Audi estimează o nouă creștere a vânzărilor în 2012.

Sursa: www.autopassione.ro