Liga Nationala

Gâsca si Grigore se pot regasi în lotul pentru sezonul viitor

Gâscă şi Grigore se pot regăsi în lotul pentru sezonul viitor

  Evoluţiile bune ale Nicoletei Gâscă din ultima perioadă pot fi un bun semnal că pe jucătoarea adusă în 2004 de la Gyor s-ar putea conta în viitor. Apropierea momentului când la Oltchim vor evolua iarăşi jucătoare de clasă se pare că a ambiţionat-o, ca şi cum ar dori să le atragă atenţia conducătorilor clubului vâlcean că ar trebui păstrată. Deocamdată însă, Nicoleta Gâscă pune pe primul plan actualul sezon şi nu se gândeşte deloc la ce va urma în vară, după ce-şi va încheia oficial contractul cu Oltchim. „Aştept bineînţeles o ofertă de la Oltchim. Însă totuşi cred că e prea devreme să mă gândesc de pe acum la un nou contract!”, a spus Gâscă. Handbalista vâlceană a mărturisit apoi că în condiţiile în care campionatul este aproape pierdut, pentru sezonul viitor ar fi bună şi o prezenţă în Cupa Cupelor sau Cupa EHF!: „Sunt competiţii rezonabile pentru HC Oltchim. Aţi văzut ce puternice sunt echipele ce participă în EHF!”. Şi Georgeta Năniţă-Grigore a jucat altceva sâmbătă, cu Tomis Constanţa, poate din aceeaşi dorinţă de a fi confirmată şi pentru sezonul viitor de oficialii clubului vâlcean. „Atât cât joc, un minut, două sau zece minute, caut mereu să-mi fac datoria!”, spune Grigore, încercând să nu pară afectată de statutul de veşnică rezervă a Adinei Meiroşu, pe care l-a avut până acum. Pentru a da un răspuns celor două jucătoare, ce ar putea să mai rămână în continuare la Vâlcea şi după schimbările masive din vară, preşedintele secţiei de handbal, Andrei Luca, a precizat: „În Regulamentul de Ordine Interioară al clubului, este stipulat faptul că fiecare din părţi, adică noi sau jucătoarea respectivă, este obligată să anunţe cu 45 de zile înainte o eventuală schimbare pe viitor a angajamentului. Dacă nu s-a întâmplat acest lucru, atunci contractul se prelungeşte automat.”     Nicolae CIUCESCU

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button