Social

Ocnele Mari, din nou o problemă

Prefectul Anuţa Handolescu a convocat, la începutul săptămânii, CJSU în şedinţă de lucru extraordinară, pe tema situaţiei generate de manifestările fizico-mecanice şi geologice din Câmpul I de sonde – Ocnele Mari, declanşate la data de 30.08.2007, şi a efectelor imprevizibile ale acestora asupra câmpurilor I şi II. La şedinţă, au participat reprezentanţii SC Conversmin SA, ai Universităţii Bucureşti şi ai MMDD. Ţinând cont de pericolul de distrugere a celor 31 de gospodării din câmpul I de sonde şi a celorlalte din aval, precum şi de pericolul producerii unui accident ecologic determinat de expulzarea de saramură, CJSU a adoptat măsuri pentru monitorizarea şi intervenţia în Câmpul de sonde I – Ocnele Mari.

Conform hotărârii adoptate, se instituie procedura de monitorizare pe coduri-verde, galben, roşu, începând cu 25.09.2007 iar demararea construcţiei de locuinţe pentru gospodăriile din Câmpul I devine acţiune prioritară. Primarul localităţii Ocnele Mari, Gheorghe Radu, va convoca Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, pentru informarea privind fenomenele declanşate, stabilirea măsurilor pentru informarea populaţiei şi supravegherea zonei.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button