VREMURI TRECUTE

OPINIA SPECTATORULUI

Eram copil şi trăiam la intensitate maximă orice confruntare la care participau sportivii români. Au fost ani de neuitat când Jocurile Olimpice, Campionatele Europene şi Mondiale de la diverse discipline, turneele finale din fotbal, meciurile de tenis din Cupa Davis erau aşteptate cu luni înainte cu emoţie şi încredere. Trăiam la intensitate maximă fiecare întrecere, cântăream de mii de ori şansele în obţinerea unui rezultat pozitiv, plângeam de bucurie la fiecare urcare pe podium, mă lăudam tuturor ori de câte ori aveam ocazia să urmăresc pe viu pe unul sau altul dintre campionii noştri. Din păcate, acestea sunt vremuri trecute. E din ce în ce mai greu de crezut că vreodată voi mai trăi la intensitate maximă un eveniment sportiv ca atunci. Câteodată îmi reamintesc sugestivele versuri compuse de William Wordsworth: „Chiar dacă strălucirea de altădată / Privirii mele i-a fost luată / Chiar dacă slava ierbii acelui ceas / S-a stins pe veci / Nu voi pregeta / Şi voi căuta puteri în ce-a rămas”. E adevărat că nu trebuie să ne pierdem speranţa, dar ea trebuie alimentată cu ceva şi acel ceva încă nu e sesizabil! Când echipa naţională de handbal masculin a câştigat de patru ori titlul de campioană mondială şi în recenta grupă de calificare la turneul final european am ocupat ultimul loc (!), când nu reuşim de ani buni să mai intrăm în grupa de elită a Cupei Davis, când la fotbal tremurăm pentru ocuparea locului 2 în grupa de calificare la turneul final al Campionatului European, când la rugby ne învinge Georgia, care şi-a făcut loc în competiţii de doar câţiva ani, când…
Ce-mi rămâne de făcut? Doar să urmăresc la televizor isprăvile sportivilor din alte ţări sau să revăd din arhivă întâlnirile ce ne bucurau atât de mult. Veţi spune că nu sunt patriot, că am spirit prea critic şi nu mai cred în spiritul sportiv care să ne readucă acolo unde ne era locul. Poate fi şi aşa, dar credeţi că am motive să mai sper?

Iulian VERNESCU