Liga 6

Vremea a schimbat programul de pregătire al echipei FC Băbeni

Săptămâna trecută, FC Băbeni nu a mai efectuat niciun antrenament. Duminică, 14 martie, formaţia pregătită de Iulică Dincă ar fi trebuit să dispute o partidă de verificare cu FC Păuşeşti Otăsău, însă planurile au fost date peste cap de vremea rea. Astfel, oficialii celor două formaţii au decis să amâne întâlnirea pentru finalul acestei săptămâni.

”Nu am mai jucat cu Otăsău, nici nu am mai făcut antrenamente. Am programat o întâlnire cu băieţii pentru joi seara, pe sintetic, la liceul George Ţărnea, din Băbeni. În week-end vom disputa partida cu FCPO, iar o săptămână mai târziu jucăm cu Lotru Brezoi. Apoi, mai vedem, în funcţie şi de ce decid autorităţile. Am văzut că se ia în calcul posibilitatea începerii unui campionat scurt, cu mai puţine echipe. Nu ştiu dacă va fi posibil, cine îşi va permite. Deocamdată nu sunt clare lucrurile nici în privinţa bugetelor Primăriilor. Cum am mai spus, eu nu cred că se va schimba ceva, nu văd posibilă reluarea competiţiilor, mai ales acum, după apariţia valului 3 al pandemiei. S-au depăşit 6000 de cazuri pe zi la nivel naţional, secţiile ATI nu fac faţă. Bineînţeles că toţi ne dorim acelaşi lucru, să începem, dar nu cred că autorităţile vor lua în calcul ridicarea sau schimbarea anumitor restricţii”, a spus Iulică Dincă, antrenorul echipei FC Băbeni.

Articole Similare

Back to top button