Administratie

Voicescu a depus la Guvern nouă proiecte, care ar face Fârtăţeştiul cea mai frumoasă comună din regiune

Nicolae Voicescu este unul dintre primarii care, permanent, ştiu ce probleme trebuie rezolvate în fiecare sat. Asta şi pentru că „biroul” său nu este între 4 pereţi, ci printre oameni. Reprezentantul comunităţii de la Fârtăţeşti face periodic evaluări în teren şi are o imagine clară a obiectivelor ce trebuie „atacate”.


După cea mai recentă evaluare făcută de Nicu Voicescu, s-au evidenţiat câteva probleme majore ce trebuie soluţionate cât mai rapid. Prima se referă la asfaltarea drumurilor rămase de modernizat, o acţiune pentru care ar fi necesare cel puţin 5-6 milioane de euro, dar cum şansele să se obţină sume atât de mari sunt extrem de reduse, primarul a decis să promoveze mai multe proiecte şi mai mici, în funcţie şi de condiţiile programelor actuale de investiţii. Astfel că una dintre cererile de finanţare formulate de Nicolae Voicescu în această perioadă a ajuns pe masa ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Primarul de la Fârtăţeşti speră să obţină de la MDLPA 13,34 mil. lei – pentru continuarea asfaltării drumurilor comunale şi săteşti. Tot în cadrul noului program derulat prin ministerul condus de Attila Zoltan Cseke, Voicescu speră să obţină 13,56 mil. lei şi pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare. Administraţia de la Fârtăţeşti aşteaptă un răspuns pozitiv şi de la Dan Vîlceanu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, care încă din 2020 are pe masă proiectul „Înfiinţare reţea de distribuţie gaze naturale în comuna Fârtăţeşti”, o lucrare ce presupune realizarea unui sistem de 77,5 kilometri, acoperind toate cele 20 de sate din localitate. Un set de 6 cereri de finanţare există, de asemenea, la CNI – pentru infrastructura rutieră, aşezămintele culturale şi religioase. „De când România este stat membru al Uniunii Europene, primarilor li se cere să facă proiecte. Iată, noi avem atâtea proiecte şi sper să fie aprobate! Sper, de asemenea, ca perioadele de evaluare să se scurteze, deoarece, în ultimii ani, nu ştiu ce se întâmplă, dar în loc să scăpăm de birocraţie, mai rău ne afundăm în ea!”, a conchis Nicolae Voicescu, primarul uneia dintre cele mai frumoase comune din regiune.

 

 

Articole Similare

Back to top button