Administratie

Verdeş actualizează SF-ul pentru introducerea gazelor, la Livezi. Apoi, se apucă de lucrare

Luna aceasta, primarul Ştefan Verdeş a început o colaborare cu o companie specializată de la Iaşi, SST Grup Termo, pentru actualizarea Studiului de fezabilitate privind obiectivul „Înfiinţare sistem de distribuţie a gazelor naturale în comuna Livezi, judeţul Vâlcea”, deoarece doreşte să înceapă acest proiect cât mai curând. După cum se ştie, la sfîrşitul lunii decembrie 2023, social-democratul a reuşit să promoveze la Bucureşti acest obiectiv, Ministerul Energiei şi MDLPA aprobându-i o primă tranşă, de 6.525.000 lei, pentru execuţia lucrărilor prevăzute în proiect. Din păcate, doar 29 de localităţi din judeţul nostru, printre care şi comuna Livezi, au primit fonduri pentru alimentări cu gaze, dar guvernanţii promit că, anul acesta, vor suplimenta banii pentru astfel de investiţii, vitale şi pentru alte comunităţi locale din Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button